Justiția e oarbă! A scăpat de pușcărie medicul oncolog din Suceava, care a luat șpagă de la 280 de pacienți bolnavi de cancer

Justiția e oarbă! A scăpat de pușcărie medicul oncolog din Suceava, care a luat șpagă de la 280 de pacienți bolnavi de cancer Medicul Anca Dumitrovici Ababneh, fosta șefă a secției de Oncologie de la Spitalul Județean de Urgență Suceava a primit o pedeapsă cu suspendare pentru luare de mită. Procurorii anticorupție au stabilit că într-o singură zi medicul primise mită de la 29 de pacienți bolnavi de cancer. Tribunalul Suceava a condamnat-o în 25 aprilie pe Anca Ababneh Dumitrovici, fosta șefă a Secției Oncologie a Spitalului Județean Suceava, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru că a primit mită de 280 de ori în mai puțin de o lună de la pacienții bolnavi de cancer. Decizia instanței nu este definitivă

Instanța i-a interzis Ancăi Ababneh Dumitrovici să mai profeseze ca medic în sistemul public timp de 5 ani, dar aceasta va putea lucra în sistemul privat de sănătate. Judecătorii au stabilit un termen de supraveghere de 4 ani, perioadă în care medicul trebuie să respecte un program stabilit de Serviciul de Probațiune și să presteze 100 de zile de muncă în folosul comunității. Decizia instanței nu este definitivă, scrie adevarul.ro.

Anca Ababneh Dumitrovici a recunoscut toate acuzațiile și a fost judecată în procedura simplificată, astfel încât să beneficieze de o reducere cu o treime a pedepsei. Medicul oncolog a fost arestat preventiv în 20 ianuarie 2023, după ce cu o zi înainte, pe 19 ianuarie, DGA Suceava a descins în Secția de Oncologie a Spitalului Județean Suceava. Ulterior, aceasta a fost plasată în arest la domiciliu, în vila sa din localitatea Moara.

Ce spun procurorii despre medicul care a luat mită Procurorii susțin că Anca Ababneh Dumitrovici, „în perioada aprilie 2022-19.01.2023, în mod repetat, a pretins și a primit diferite sume de bani (sume variabile, respectiv 50 de lei, 100 de lei, 200 de lei, 50 de euro) sau alte foloase (miere de albine, cașcaval, cafea, bomboane de ciocolată, brânză etc.) de la 64 de persoane, pacienți sau aparținătorii acestora, în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, respectiv pentru îndeplinirea actelor medicale referitoare la tratamentul și asistența anti-cancer care trebuiau realizate gratuit”. Ofițerii anticorupție au realizat mai multe înregistrări ambientale din cabinetul doctoriței după ce două persoane au depus plângeri împotriva acesteia. Una din cele două plângeri a fost depusă la DNA București de către aparținătorii unui bolnav, fost militar, care ar fi murit după ce luni de zile medicul oncolog nu i-a prescris tratamentul necesar. Cabinetul medicului a fost supravegheat audio-video timp de o lună, de la jumătatea lunii decembrie 2022 până la jumătatea lunii ianuarie 2023. S-a descoperit astfel că Anca Ababneh Dumitrovici a primit mită de 280 de ori în acest interval de la pacienți bolnavi de cancer sau rudele acestora. Într-o singură zi, procurorii anticorupție au stabilit că doctorița primise mită de 29 de ori. Este vorba în total de 20.660 de lei, 750 de euro și diverse bunuri, pornin de la parfumuri, cutii cu bomboane și până la cafea, brânză, ouă sau ciuperci.


Preluat de la: Timpul.md