Fotbaliştii moldoveni s-au săturat de stat în carantină şi vor să între pe teren cât mai curând posibil. Actualii şi foştii internaţional au mărturisit că duc dorul fotbalului şi susțin că izolarea la domiciliu este una dintele cele mai grele perioade din viaţa lor.
„Eu sper că clipele mai grele pentru noi toţi deja au trecut şi foarte curând ne vom aduna pe stadioane şi ne vom bucura de fotbal”, a spus fundaşul FC Voluntari, Igor Armaş.
„Nu am crezut că în următoarele două luni voi fi atât de departe de teren. Italia, fiind cea mai afectată ţară europeană. În fiecare zi există semnale pozitive că lucrurile vor reveni la normal. Îmi lipseşte enorm fotbalul”, a menționat mijlocaşul Cagliari Calcio, Artur Ioniţă.
„Fotbalul este viaţa mea, plină cu amintiri plăcute şi meciuri frumoase! Îmi doresc foarte mult să revin pe terenul de fotbal, să văd susţinerea spectatorilor şi să obţinem noi victorii”, a spus mijlocaşul Krîlia Sovetov Samara, Alexandru Gaţcan.
„La fel ca şi toţi, noi, fotbaliştii, ne dorim ca să termine cât mai reprede pandemia de coronavirus. Aşteptăm o noua zi ca situaţia se va îmbunătăţi şi noi toţi în curând ne vom întoarce la viaţa de mai înainte”, a afirmat fundaşul Istanbul Başakşehir, Alexandru Epureanu.
Şi jucătoarele naţionalei Republicii Moldova aşteaptă cu mare nerăbdare reluarea antrenamentelor și meciurilor.
„Fotbalul a jucat mereu un rol important în viața mea. Nu din auzite cunosc ce înseamnă să fii ținută mult timp departe de fotbal, dar una este când te refaci în urma unei traume și cu totul e altceva când din cauza pandemiei de coronavirus toți suntem obligați să stăm în case”, a menționat jucătoarea Agarista Anenii Noi, Ludmila Caraman.
„Niciodată nu mi-am imaginat că mă voi trezi dimineața și îmi va lipsi așa de mult fotbalul, ca în această perioadă. Te pregătești de antrenament, dar înțelegi că nu poți să mergi să te antrenezi. Sper să treacă cât mai repede perioada această grea ca să ne putem bucura din nou de fotbal. Ca să putem trăi ca înainte, deoarece fotbalul înseamnă viață!”, a spus jucătoarea Pyrgos Limassol, Claudia Chiper.
„În perioada asta grea este foarte greu să realizezi că nu mai ai parte de tot ce a fost mai frumos în viața ta – fotbalul. Îmi este dor de fotbal, de antrenori, de echipă, de colegi, pur şi simplu îmi este dor”, a afirmat jucătoarea Pyrgos Limassol, Anastasia Toma.
Din cauza pandemiei de coronavirus, a fost amânat startul sezonului fotbalistic în Republica Moldova. Totodată, meciurile amicale ale „tricolorilor” cu reprezentativele Andorrei şi Federaţiei Ruse au fost contramandate. Partidele erau programate pentru 26 şi respectiv 31 martie.
Preluat de la: Publika.md