Iurie Reniță: Cerere repetată către Procurorul General Alexandru Stoianoglo

Dacă Procurorul General Alexandru Stoianoglo consideră că va reuși să mușamalizeze și de această dată cazurile de corupție a “kuliokarilor”, avându-i protagoniști pe Igor Dodon, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov, cel de trădare de patrie cu același Igor Dodon și finanțarea din Rusia, via Bahamas, a PSRM și a campaniei prezidențiale a lui Dodon din 2016, atunci greșește amarnic. Atât deputații onești și necorupți din Parlament, dar, mai ales, cetățenii noștri nedreptățiți, nu vor mai permite această abordare părtinitoare a Procuraturii Generale. Ca să fie în același stil de comportament, de acțiune, dar și de vocabular cu cel al Procurorului General, îi vom spune acestuia foarte tranșant și ferm: "Hvatit, Sașa!" (E suficient cât am răbdat, Sașa!). Ei vor trebui să răspundă in fața Legii, dar și a cetățenilor.

Suplimentar la prima mea Contestație din 1 iulie 2020 vis-a-vis de necesitatea anulării Ordonanței de refuz în pornirea urmăririi penale pe dosarul nr. 20209249042 (Dodon, Plahotniuc și Iaralov) vă prezint încă o CERERE, pe care am adresat-o astăzi lui Alexandru Stoianoglo. În cazul în care argumentele incontestabile prezentate în această cerere vor fi din nou ignorate pentru a-l scoate "basma curată" pe Igor Dodon și pe partenerii lui de hoție – Plahotniuc și Iaralov -, atunci voi expedia acest document (detaliat și foarte bine argumentat) în atenția doamnei Laura Codruța Kövesi, procuror-șef al Parchetului European. Având în vedere că Republica Moldova este țară asociată a Uniunii Europene, intervenția Parchetului European în actele incontestabile de corupție de la noi, cu implicarea înalților demnitari de stat, este nu doar una indicată, ci chiar absolut necesară!

P.S. Am selectat doar unele argumente și concluzii din Cererea mea, pe care le anexez, cu solicitarea respectuoasă ca acestea să fie examinate și de către experții independenți în domeniul respectiv. Contează foarte mult și opiniile lor, pe care le voi publica pe pagină mea de FB.


 


Preluat de la: Timpul.md