Ion Cuțelaba a început cantonamentul la Las Vegas

Ion Cuțelaba, luptătorul moldovean de arte marțiale mixte, continuă pregătirea pentru duelul cu reprezentantul Rusiei, Magomed Ankalaev. Sportivul originar din satul Horodca, raionul Ialoveni, a venit în Statele Unite și se antrenează la Las Vegas, „Orașul Luminilor”.
Primul antrenament a avut loc în marea atracție turistică, canionul „Red Rock”.

Lupta dintre Cuțelaba și Ankalaev este programată pentru 15 august și se va desfășura în cadrul turneului UFC 252.

Cei doi sportivi s-au mai întâlnit în cușcă în februarie.

Atunci victoria i-a revenit lui Ankalaev, deoarece arbitrul a oprit prematur confruntarea. Până acum luptătorul moldovean a disputat 8 partide în promoția Ultimate Fighting Championship, a obținut 4 victorii și a suferit tot atâtea înfrângeri.


Preluat de la: Publika.md