Ion Chicu: Starea de urgenţă în sănătate publică ar putea fi prelungită până în 15 septembrie

Starea de urgenţă în sănătate publică, care expiră la sfârșitul acestei luni, ar putea fi prelungită până în 15 septembrie. Prim-ministrul Ion Chicu a anunţat că va veni cu o propunere în acest sens către Comisia Naţională Extraordinară de Sănătate Publică.

”Numărul cazurilor noi a crescut semnificativ. Ne aşteptăm săptămâna aceasta la noi antirecorduri, urmărim adresabilitatea la centrul COVID. Numărul de locuri în spitale este limitat, noi îl depăşim deja. Vă rog, respectaţi cu toţii regulile sanitar epidemiologice.”, a declarat prim-ministrul, Ion Chicu.

Am încercat să aflăm la ce oră se va desfăşura şedinţa Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică, dar consilierul prim-ministrului, Boris Harea, ne-a spus doar că decizia va fi publicată în această seară.

Starea de urgenţă în sănătate publică a fost instituită în Republica Moldova în data de 16 mai și prelungită de câteva ori.


Preluat de la: Publika.md