Învăţământul cu predare în limba ucraineană la şcolile româneşti a fost amânat pentru 2023

Învăţământul cu predare în limba ucraineană în şcolile româneşti a fost amânat pentru 2023, când noua lege a Educaţiei din Ucraina va putea fi implementată. Anunțul a fost făcut marți de ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, la o conferinţă de presă comună cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, notează Agerpres.

Potrivit lui Dmytro Kuleba, „în conformitate cu legislaţia Ucrainei, învăţământul cu predare în limba ucraineană la şcolile româneşti a fost amânat pentru 2023”. „Avem aproape trei ani la dispoziţie pentru a adapta şcolile implementării prevederilor legii”, a punctat el. Totodată, acesta a spus că nu are informaţii privind închiderea şcolilor cu predare în limba română, de pe teritoriul ţării sale.

Referindu-se la Legea Educaţiei din Ucraina, el a amintit că, în momentul în care aceasta a fost adoptată, Comisia de la Veneţia a elaborat o serie de observaţii.

„Ucraina a ţinut cont de aceste observaţii şi a pus în practică îndeplinirea lor. Noi nu planificăm să mai facem modificări asupra acestei legi ca să convină altor ţări, dar vă asigur că implementarea acestei legi se va face în aşa fel încât interesele Ucrainei şi în mod concret, în acest caz, interesele României să fie asigurate şi respectate”, a spus oficialul ucrainean.

”Am venit aici la Bucureşti să rezolv problemele în care avem viziuni diferite”, a mai precizat ministrul ucrainean de externe, potrivit traducerii oficiale.

 


Preluat de la: Publika.md