Internaționalul moldovean Danu Spătaru a marcat pentru clubul Noah Erevan, în etapa a 10-a a campionatului Armeniei

Internaționalul moldovean Danu Spătaru este pe val înainte de a se alătura echipei naționale. Fotbalistul a marcat pentru clubul Noah Erevan, în etapa a 10-a a campionatului Armeniei. S-a întâmplat în partida cu FC Șirak Gyumri. Mijlocașul a deschis scorul în minutul 42. A fost al doilea gol înscris de Spătaru în actuala ediție de campionat.

După ce a înscris Spătaru a sărbătorit golul, imitându-l pe nimeni altul decât Cristiano Ronaldo.

Mai mult, Spătaru a contribuit și al doilea gol al echipei sale. El a obținut un penalty chiar în debutul reprizei secunde, iar coechipierul său Vladimir Azarov a fost cel care a punctat de la punctul cu var. Tot el a înscris și ultimul gol al meciului care s-a încheiat cu scorul de 3-0.

Grație acestei victorii, FC Noah a revenit pe locul doi în clasament. Spătaru joacă la echipa din Erevan din 2019. În sezonul trecut, el a devenit vicecampion al Armeniei și a câștigat Cupa și Supercupa Armeniei.

Până nu demult FC Noah a fost antrenată de fostul internațional moldovean, Igor Picușciac.


Preluat de la: Publika.md