Pandemia de coronavirus depășește record după record în India. Astfel, au fost înregistrate într-o singură zi 97.894 de cazuri noi de covid-19 – un ”record” de la începutul pandemiei, a anunţat joi Ministerul indian al Sănătăţii, relatează Reuters.
Bilanţul total al contaminărilor cu noul coronavirus a crescut la 5,12 milioane, potrivit Guvernului. Autorităţile au înregistrat, de asemenea, 1.132 de morţi din cauza covid-19, iar bilanţul total al deceselor a crescut la 83.198.
Cel puţin 1.000 de morţi au fost înrtegistrate zilnic în India în ultimele două săptămâni. India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemie, după Statele Unite.
Record al numărului zilnic de infectări cu noul coronavirus, la nivel mondial. Organizația Mondială a Sănătății (OMS) anunță că în ultimele 24 de ore au fost confirmate nu mai puțin de 307.930 de cazuri de COVID-19, informează BBC.
Bilanțul total al infectărilor cu noul coronavirus se apropie de pragul de 30 de milioane. În urmă cu două zile OMS a anunțat un nou record al numărului de cazuri noi. Nu mai puțin de 307.930 de cazuri de COVID-19, au fost raportate marți într-o singură zi.
Și numărul victimelor în rândul pacienților diagnosticați cu COVID-19 a crescut în ultimele 24 de ore. 5.500 de persoane infectate au murit, astfel că bilanțul total al fatalităților, la nivel mondial, a ajuns la 917.417, potrivit datelor OMS.
Statele Unite ale Americii, India și Brazila rămân țările cu cele mai mari creșteri în ceea ce privește cazurile de infectare cu noul coronavirus. India a înregistrat duminică 94.372 de noi infectări, 45.523 de noi cazuri au fost confirmate în SUA, în timp ce în Brazilia au fost înregistrate 43.718 de noi infectări, scrie digi24.
Preluat de la: Publika.md