Incident la Berlin. O mașină a intrat în poarta de la sediul cabinetului cancelarului Angela Merkel (VIDEO)

O mașină a intrat în poarta de la sediul biroului cancelarului german Angela Merkel, din Berlin, potrivit unui martor ocular citat de Reuters.

Poliţia din Berlin a comunicat că şoferul maşinii a fost reţinut.

„În prezent, colegii noştri efectuează o operaţiune în jurul sediului Cancelariei Germaniei. O maşină a intrat în poarta clădirii. Încercăm să aflăm motivul incidentului. Şoferul a fost reţinut”, a comunicat Poliţia din Berlin, pe twitter.

În același timp, un purtător de cuvânt al poliției a precizat, potrivit Reuters, că, deocamdată, nu suspectează că ar fi vorba despre un atentat.

Pozele de la fața locului consultate de Reuters arată poliția inspectând mașina care avea scris pe partea dreaptă, cu alb, mesajul ”Stop politicii globaliste”.

De asemenea, pe rețelele sociale, au apărut imagini în care pe cealaltă parte a mașinii stă scris ”Ucigași de copii și bătrâni”.

Merkel avea programată o videoconferință cu premierii statelor în cursul dimineții, pe tema extinderii carantinei și a pașilor de urmat în lupta împotriva pandemiei de coronavirus.

Potrivit RIA Novosti, în urma incidentului o persoană a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale.

 

 


Preluat de la: Publika.md