Încercare de fugă, zădărnicită: Tînăr, oprit cu acte falsificate la graniță

În cadrul controlului suplimentar, efectuat conform analizei de risc, la cetățeanul Republicii Moldova, care călătorea către Germania, polițiștii de frontieră au depistat cele două permise, unul pretins a fi emis de autoritățile naționale, iar celălalt de autoritățile rusești.

Din declarațiile posesorului s-a aflat că ambele documente falsificate au fost obținute printr-un intermediar online, cu o plată de 200 de euro.

Investigațiile sînt în curs pentru a elucida circumstanțele și atragerii la răspundere pentru uzul de acte oficiale false.

Reamintim că în conformitate cu prevederile Codului Penal al Republicii Moldova, deținerea, vînzarea sau folosirea documentelor oficiale false se pedepseşte cu amendă în mărime pînă la 650 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 150 la 200 de ore, sau cu închisoare de pînă la 2 ani.


Preluat de la: Noi.md