Mai multe persoane s-au autoevacuat, sâmbătă, în urma unui incendiu izbucnit în blocul în care locuiesc din oraşul Broşteni, a informat ISU Suceava, notează realitatea.net.
Sursa citată a precizat că pompierii militari de la Punctul de Lucru Crucea şi cei de la Detaşamentul de Pompieri Vatra Dornei, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Broşteni, au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD B2 pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la acoperişul unui bloc de locuinţe (regim P+4).
La sosirea echipajelor ardea astereala acoperişului cu pericol de propagare la întregul acoperiş cu o suprafaţă totală de aproximativ 500 de metri pătraţi, incendiul fiind localizat de către membri ai SVSU Broşteni.
Un număr de 12 persoane s-au autoevacuat din interiorul blocului de locuinţe.
A ars acoperişul construit din lemn şi acoperit cu tablă şi carton asfaltat, pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost jar sau scântei provenite din coşul de fum deteriorat.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul acoperişului şi apartamentele de la etajul patru.
Preluat de la: Publika.md