In memoriam: 100 de ani de la nașterea lui Boris Dînga

Aniversarea a o sută de ani – este un bun prilej de a ne aminti de acest om remarcabil, care a adus o mare contribuție la dezvoltarea activității pedagogice din republica noastră.

Viitorul învățător s-a născut în satul Criuleni, raionul Orhei. După terminarea școlii primare, a dat examene de admitere la Liceul teoretic ”Vasile Lupu” din Orhei, unde cerințele față de învățămînt erau foarte stricte. La sfîrșitul fiecărui semestru, elevii susțineau teze de control, la sfîrșitul anului – examene, iar la sfîrșitul anilor de studii – examene de bacalaureat, în sala de festivități, în prezența unei comisiei de examinare și a tuturor doritorilor. Tinerii susțineau examene orale la toate materiile în prezența tuturor profesorilor. Toată această procedură solemnă și responsabilă dura aproximativ o oră, cea mai mare atenție fiind acordată cunoștințelor fundamentale, asimilate de elevi.

După șase ani de liceu, Boris Dînga a cerut să fie înscris în anul trei la Colegiul Pedagogic din Orhei, „fiindcă instituția era locală și oferea burse tuturor, iar absolventul primea și o specialitate de prestigiu – învățătorul era cîndva o figură de vază”, își amintește el într-un interviu acordat ziarului raional. Această perioadă a coincis cu anii războiului.

Deși în 1943 Boris Dînga a absolvit liceul „B.P. Hașdeu” din Chișinău, (astăzi Muzeul de Istorie al Republicii Moldova), în 1954 a fost nevoit să susțină examenele pentru clasa a zecea a școlii de cultură generală, extern, la Orhei.

Boris Dînga își amintea cu căldură de învățătorii săi de liceu, ale căror metode de lucru și deprinderi a încercat mereu să le folosească în activitatea sa pedagogică. Aceste amintiri din anii studenției, pline de nostalgie și farmec, au stat la baza vieții sale ulterioare, dedicată muncii nobile de educare a copiilor, de formare a pedagogilor și conducătorilor de școli.

În anul 1945, avînd diplomă de bacalaureat și doi ani la Universitatea de medicină din Iași, Boris Dînga și-a început activitatea pedagogică în școala din satul Bravicea, raionul Călărași, în calitate de director, mai tîrziu – inspector școlar la Susleni, din același raion, iar din anul 1957 – director al școlii medii din Criuleni.

Este greu să cuprinzi în cîteva pagini firea complexă, energică și măreață a unui om care a impresionat prin omenia sa, a pedagogului care a fost printre lideri în domeniul său și, în sfîrșit, a directorului de școală modern care a știut să trăiască și să se gîndească la viitor.

Școala secundară nr. 1 din Criuleni, pe care Boris Dînga a condus-o mai bine de 30 de ani, a fost școala de bază a Institutului Pedagogic, o școală deschisă în totalitate pentru reformele care aveau loc nu doar în școală, ci și în societate. Dar buna implementare a reformelor depinde de ceea ce noi numim factorul uman – de capacitățile noastre profesionale și organizatorice, în acest caz, de viziunea clară a ceea ce înseamnă școala, în cele din urmă, de nivelul nostru de cultură.

Astfel, potrivit lui Boris Dînga, „un conducător de școală este o persoană cultă și bine instruită, o persoană cu imaginație, cu valori, care la nevoie poate îndeplini rolul de învățător și elev”. El considera fiecare lecție pentru fiecare elev drept un eveniment fundamental, o sărbătoare a sufletului care făcea o schimbare profundă în inima și mintea elevului.

Meritul lui Boris Dînga constă anume în faptul că el acționa cu pricepere, anticipînd timpul, introducînd metode noi, orientînd colectivul pedagogic spre cerințele zilei de mîine și creînd toate condițiile pentru o amplă dezvoltare a potențialului întregului colectiv de elevi și învățători. Pentru el, un bun director de școală nu este doar un conducător iscusit al procesului didactic și educațional, ci și un participant activ la transformările care au loc în societate. Ani la rînd el a fost director al Universității Populare de Cunoștințe Pedagogice, director al Școlii tînărului director, membru al Prezidiului Societății Pedagogice Republicane și autor al mai multor manuale școlare.

La Universitatea Populară de Cunoștințe Pedagogice au învățat peste 15.000 de persoane, aleși din rîndul părinților și învățătorilor din raion, iar circa 900 de pedagogi au studiat aici cele mai moderne forme și metode de predare.

Prin intermediul Școlii tînărului director, Boris Dînga a reușit să stimuleze spiritul creativ al tinerilor săi colegi, insuflîndu-le abilitățile de a conduce. În acest scop, în Școală erau organizate treninguri privind procesul de predare-învățare, astfel avînd loc integrarea cadrelor tinere în colectivul pedagogic, învățarea celor mai bune practici acumulate în cadrul școlii. În opinia lui Boris Dînga, niciun director nu-și va putea îndeplini atribuțiile în conformitate cu cerințele vremii dacă nu este, înainte de toate, un pedagog priceput, capabil să pătrundă în specificul muncii zilnice a colegilor săi. Din acest motiv, el a combinat cu succes munca sa îndelungată de director de școală cu cea de învățător de limbă și literatură maternă și de autor de manuale școlare.

Cei care au studiat și generalizat experiența activității sale, inițial l-au descoperit și popularizat în calitate de învățător de limbă și literatură maternă, fiind impresionați de lecțiile de înaltă simțire și cultură, de profesionalismul și competența științifică, de poziția sa metodologică dovedită. Despre măiestria sa de învățător vorbesc experimentele pe care le făcea mereu la liceul nr. 1 din Criuleni, care devenise un vast laborator de creație, în care noul și modernul se îmbinau armonios cu ceea ce se năștea în procesul de gîndire practică a învățătorilor.

La Școala medie nr. 1 din Criuleni, Boris Dînga a creat un adevărat cult al cărții în rîndul colegilor și elevilor săi. „E rău acel învățător care nu citește cîte 60-100 de pagini în fiecare zi”, insista el. În această școală, atitudinea față de lectură a devenit cel mai important criteriu de evaluare a personalității. „Munca unui învățător ține de o autoinstruire sistematică. Golurile intelectuale le poți umple doar citind, studiind și învățînd. Elevul trebuie să știe cum să folosească o carte”.

El a reușit să restructureze lecțiile de lectură în clasele primare, astfel încît elevii să cunoască regulile de citire rapidă încă de la cea mai fragedă vîrstă, începînd cu 50 de cuvinte pe minut în clasa I și ajungînd la 150-200 în clasa a V-a.

Anume cartea i-a rafinat intelectul, spiritul analitic, a devenit baza nu numai a culturii sale profesionale, ci și a omeniei și sensibilității sale sufletești. În multe privințe, reușitele sale profesionale se datorează anume înțelegerii și îngăduinței în relațiile cu oamenii. În opinia sa, printre oamenii, care sînt ei înșiși învățători, trebuie să fii foarte delicat. Un excelent analist al situațiilor complicate, Boris Dînga a reușit să creeze în colectiv o atmosferă, în care învățătorul se simțea sigur pe el, avînd posibilitatea de a-și manifesta libertatea de a crea și de a-și asuma responsabilitatea pentru ceea ce face.

Boris Dînga ne învață un mare și veșnic adevăr: să iubim copiii, copilăria însăși, să putem să o acceptăm așa cum este ea – surprinzătoare, năvalnică, neștiutoare; să iubim oamenii, pentru că acest sentiment ne face să-i înțelegem și să-i iertăm pe ei și pe noi înșine, doar acest sentiment ne înalță spre puritate morală.

Numai dragostea pentru oameni, dragostea pentru copii l-au făcut să conducă timp de zeci de ani un colectiv didactic deosebit și înzestrat, inspirîndu-i aceeași voință, tărie de caracter, oferindu-le posibilitatea de a merge înainte și de a gîndi, luînd în calcul cerințele viitorului. Din cei 44 de învățători, trei aveau titlul de învățător-metodist, 13 – învățător superior, iar ceilalți – menționați cu diferite distincții: ordine, medalii, insigne, diplome de onoare (în baza rezultatelor primelor atestate).

Un exemplu de muncă creativă au demonstrat întotdeauna învățătorii-metodiști: Ludmila Bahnă, care preda limba și literatura rusă, Zinaida Rusnac, învățătoare de limbă și literatură maternă, a cărei preocupare suplimentară era educația morală a elevilor în baza lecturilor particulare și, în sfîrșit, Emil Novic, învățător de educație fizică, a cărui experiență a fost cercetată, sintetizată și prezentată într-o broșură separată de către Institutul de Cercetări Științifice a Fiziologiei Copiilor și Adolescenților al Academiei de Științe Pedagogice a Uniunii Sovietice. Despre această experiență originală de dezvoltare a educației fizice în școala medie din orașul Criuleni, Boris Dînga a vorbit de la tribuna Congresului Unional al Învățătorilor în iunie 1978, oferind, în același timp, propuneri pentru îmbunătățirea procesului de educație fizică în școli.

Experiența directorului de școală, B.V. Dînga, este descrisă amănunțit în culegerea de recenzii pedagogice „ A trăi și a gîndi la viitor”, editura „Lumina, 1987.

Încă cîteva gînduri ale distinctului pedagog despre: în ce constă, totuși, succesul unui director?

Boris Dînga, căruia de foarte multe ori i-a fost adresată această întrebare, a răspuns că nici zeci de ani de experiență nu ajută la găsirea imediată a unui răspuns laconic. Și asta pentru că „în activitatea de educație și instruire nu există lucruri neînsemnate, aici totul este important, totul este plin de enigme care așteaptă să fie rezolvate, fiecare experiență este unică în felul său, iar împrumutarea ei de către alți pedagogi nu poate garanta același succes mult așteptat. Prin urmare, trebuie să-ți găsești propriul drum, să ai propria cheie pentru secretelor pe care urmează le dezvălui din momentul în care ai hotărît să îmbrățișezi această veche și mereu nouă profesie, trebuie să-ți modifici sufletul după legile ei, să te dedici în totalitate… și multe altele, și atunci vei cunoaște bucuria succesului”.

Potrivit lui Boris Dînga, succesul în pedagogie sînt „lecțiile noastre cele mai reușite, elevii noștri, care au aflat fiorul cărții, zilele noastre pline de emoții și gînduri, ca păsările, inimile noastre pline de cîntecul primăverii… În profesia noastră, succesul este determinat în mare măsură de cultura generală a învățătorului; pedagogia nu poate fi practicată de oameni inculți, cu sufletul gol”. Cu alte cuvinte, nu este destul ca un învățător să își cunoască materia, să cunoască metodele optime de predare: el mai trebuie să aibă o cultură vastă, să asimileze, pe lîngă cunoștințele profesionale, și alte valori – valori spirituale, care să îl înzestreze intelectual, să îi dezvolte imaginația, să-l îmbogățească spiritual. În liceul nostru, spunea Dînga, cărțile citite au devenit principalul criteriu de evaluare a activității învățătorului. Cultura este nectarul care menține mereu în noi intelectul, spiritul de observație, toate calitățile umane și mereu dreapta judecată. Pentru a extrage acest nectar, „materia primă” – cărțile, piesele de teatru, arta în general – trebuie să găsească ecou în sufletele noastre, să ne trezească sensibilitatea, capacitatea de a munci intelectual.

Un alt factor determinant al succesului în domeniul pedagogiei este cunoașterea și capacitatea de a folosi timpul rațional. La fel de importantă este încercarea de a descărca lecția, școala ca atare de tot ce este neînsemnat, plictisitor, fără viață; crearea în mediul pedagogic a acelei atmosfere firești în care învățătorii și elevii să se simtă ca acasă, adică – liberi, degajați”, spune Boris Dînga.

Elevii trebuie să vadă în învățător o persoană cu sufletul deschis către ei: „Să nu uităm că noi sîntem dați pentru copii, nu copiii pentru noi! Deci, haideți să fim îngăduitori, să dăm dovadă de multă răbdare și să nu încercăm să obținem cu orice preț rezultate imediate. Să fim binevoitori, chiar și atunci cînd copilul greșește. Învățătura nu trebuie să fie o povară pentru el, școala este concepută pentru a crea condiții normale pentru a crește și a se dezvolta multilateral. Fără îngăduință și răbdare, fără mărinimie și generozitate, fără voință și tărie de caracter, învățătorul nu va putea obține rezultate însemnate în domeniul educației”.

Deosebit de grea este și activitatea conducerii școlii cu personalul didactic. Aici trebuie să cunoști multe subtilități, mai ales în ceea ce privește lucrul cu oamenii. Poți atrage membrii colectivului de partea ta numai printr-o atitudine respectuoasă și corectă față de ei și capacitatea de a le acorda la timp ajutorul de care au nevoie.

Autoritatea directorului garantează adesea succesul întregului colectiv. Dar cum să obții și să menții o astfel de autoritate?

Boris Dînga s-a convins din propria experiență că autoritatea conducătorului depinde în primul rînd de nivelul său de cunoștințe, directorul este obligat să aibă o atitudine conștiincioasă față de muncă, să fie disciplinat, punctual, exigent etc. Înaintînd anumite cerințe învățătorilor, directorul trebuie să țină cont de capacitățile lor, să diferențieze atitudinea sa față de oameni. „Nu-mi pot imagina un director de școală care a obținut anumite succese fără un simț al realității, un sentiment al timpului în care trăiește, fără un răspuns prompt la imperativele sale. A putea distinge în vîltoarea timpului ce va supraviețui și ce va dispărea, a conștientiza mereu ce este veșnic și ce este trecător, adică a distinge esențialul și a-l pune la baza activității zilnice, este, fără îndoială, un lucru complicat. Iar asta înseamnă a trăi, a lucra și a trăi creativ, a avea mereu propriul punct de vedere, a rezista în fața a tot ce este instabil și de moment”.

Astăzi avem descrise o mulțime de experiențe, recomandări metodologice, consultări științifice, care urmăresc obiective nobile, doritori de a învăța învățătorii cum să predea și directorii cum să conducă. Dar noi trebuie să acționăm cu înțelepciune, să alegem ceea ce corespunde intereselor noastre, modului nostru de viață și de muncă și să ne gîndim la ce efect va avea acest lucru asupra colectivului nostru. „Să analizăm, să ne gîndim înainte de a acționa, ca să nu fim luați de val”.

Cîteva repere în autoritatea directorului Boris Dînga mai vede în capacitatea acestuia de a-și exprima punctul de vedere într-o manieră argumentată, de a ști ce este demn de sprijin și ce nu ar trebui acceptat, de a ști ce asigură mișcarea consecventă înainte. Într-un cuvînt – capacitatea de a lua decizii corecte, bune care să asigure succesul. Succesul în activitatea de conducere a unei școli este determinat de corectitudinea dispozițiilor date de director, aceasta este concluzia sa. Dispozițiile trebuie formulate clar, să reflecte scopul și principalele probleme. Nu este un secret faptul că dispozițiile care urmăresc obținerea unor succese de ochii lumii, demobilizează colectivul, îl fac să-și piardă încrederea în conducător.

Și încă un sfat din partea lui Boris Dînga: nu vă grăbiți să dați dispoziții pripite, necugetate, evitați să luați anumite decizii aflîndu-vă într-o stare de neliniște, nervozitate și dezechilibru emoțional. Este de dorit ca dispozițiile să fie date profesorilor sub formă de rugăminte, pe un ton calm, prietenos, fără a sublinia drepturile administrației.

Deci, succesul în munca zilnică constă în atitudinea omenească față de sarcinile pe care le rezolvăm, de la cele mai simple la cele mai complicate, în principialitatea și punctualitatea de care dăm dovadă, în exigența față de sine și față de subalterni, în atitudinea binevoitoare și sinceră față de oameni. Sîntem siguri că succesul este de partea celor care-și îmbunătățesc stilul de lucru, care caută forme și metode mai noi, mai raționale de lucru cu oamenii. „De aceea noi ne străduim să fim mereu la curent cu cele mai noi realizări științifice, să studiem cele mai bune practici în cele mai bune școli din raion, republică și țară. Școala este scena pe care învățătorul trăiește întreaga viață, tot ce trebuie să facem este să ne dedicăm acestei vieți, pentru că alta nu există”.

Școala-pilot de pe vremuri (astăzi Liceul Teoretic ”Boris Dînga”) și conducătorul său priceput, învățătorul emerit, om cu un sentiment special, sînt mîndria Republicii Moldova. Rămînem convinși că figura emblematică a Marelui Învățător, Boris Dînga, va înfrunta testul timpului.

Sergiu Musteață, doctor în filosofie,

conferențiar universitar, muzeograf


Preluat de la: Noi.md