Împușcături în SUA. Un bărbat a murit, alți șapte au fost răniți (VIDEO)

O persoană a fost împuşcată mortal şi alte câteva rănite într-un incident produs marţi noaptea în apropierea unui teren de baschet din oraşul american Tampa, situat în statul Florida, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Un post local afiliat canalului de televiziune ABC a relatat că focurile nu au fost trase la întâmplare şi că au vizat grupul respectiv.

Un bărbat în vârstă de 36 de ani a murit la spital din cauza rănilor suferite; alte două persoane sunt în stare critică şi cinci sunt în stare stabilă. Toate victimele au vârste cuprinse între 17 şi 36 de ani.

Anchetatorii din districtul Hillsborough încearcă să afle motivele din spatele atacului.

„O persoană şi-a pierdut viaţa în această noapte din cauza violenţei lipsite de sens. Ne propunem să restabilim pacea în această comunitate şi vom continua să luăm măsuri împotriva celor care cauzează suferinţă”, a declarat şeriful Chad Chronister.


Preluat de la: Publika.md