Idei ingenioase pentru a folosi cojile de portocale

Este vremea portocalelor și vei avea în fiecare zi câteva coji proaspete, dacă îți plac aceste fructe. Nu le arunca la gunoi! Noi îți propunem câteva idei ingenioase să folosești cojile de portocale în gospodărie.

Lustruiește obiectele cromate și tacâmurile

După ce le speli, pe tacâmurile din inox sau pe obiectele cromate din baie și din bucătărie rămân pete inestetice de apă. Lustruiește-le folosind câteva coji proaspete de portocale și vor arăta ca noi. Uleiul volatil din coaja de portocală îndepărtează depunerile din apă.

Dă luciu obiectelor din lemn lăcuit

Strânge cât mai multe coji proaspete de portocală și lustruiește cu ele mobila din lemn acolo unde este pătată sau deteriorată. Insistă și freacă bine și vei vedea că uleiul din coji va da un luciu plăcut mobilei vechi.

Curăță bucătăria

Pune coji de portocale tăiate mărunt într-un borcan, adaugă oțet alb și lasă-le la macerat o săptămână, cu capacul bine închis. Folosește apoi acest oțet aromat să faci singură soluții de curățat dulapurile și frigiderul sau rafturile din cămară, adăugând doar apă.

Parfumează casa

Combină coji de portocală și petale de flori să faci un amestec parfumat de camera. Trebuie doar să pui totul într-un coșuleț și să îl ții în apropiere de o sursă de căldură.

Înmoaie zahărul întărit

Dacă ai descoperit că zahărul brun s-a întărit în borcanul sau în cutia în care îl țineai, pune peste el câteva coji de portocală și a doua zi va fi mai ușor să îl folosești.

Folosește cojile de portocală la duș

Păstrează câteva coji proaspete pentru dușul de seară. Pune-le într-un material perforat și, după ce te speli cu gel de duș, masează pielea cu legătura în care ai pus cojile de portocală. Apa caldă va elibera parfumul plăcut al cojilor, iar uleiul volatil se va impregna în piele, scrie libertateapentrufemei.ro.


Preluat de la: Publika.md