Toamna aceasta va fi cu adevărat anotimpul abundenței, cu o mulțime de evenimente și schimbări, cu multe șanse pentru multe zodii și cu multă dragoste. Dar fiecare dintre noi trebuie să atragă ceea ce știe că îi priește! Citește ce ai de câștigat în horoscopul toamnei 2019.
Berbec
Cine caută de muncă, are de câștigat!
Octombrie este luna marilor speranţe și a marilor planuri pentru nativii Berbeci. Cu siguranţă, mare parte din planurile pe care şi le vor face la începutul toamnei se vor împlini la mijlocul lunii octombrie, mai ales planurile legate de cariera lor, de afaceri, de negoțuri și de familie. Până atunci, însă, au foarte mult de muncă şi vor trece prin momente tensionate legate de cariera lor. Luna cea mai puţin favorabilă unor progrese este noiembrie, deoarece două treimi din această lună Mercur va fi retrograd, ceea ce va afecta câștigurile Berbecilor. În schimb, toate promisiunile pe care le primesc de la prieteni şi aproape toate ambiţiile lor personale se vor împlini în octombrie. Cei aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau a unei surse noi de câştiguri mai au o şansă şi în septembrie, dar trebuie să fie foarte ambițioși și să trimită cv-uri chiar și în domenii pe care nu le stăpânesc prea bine. Nu se știe niciodată de unde apare o șansă!
Taur
Recompensele vin târziu, dar sunt sigure
Începutul toamnei este lipsit de evenimente pentru nativii Tauri, cu excepția celor care pleacă în concediu. Dar septembrie nu este luna lor favorită pentru călătorii și nici cu bugetul nu stau prea bine. Câștigurile Taurilor sunt destul de modeste. Unii au de plătit datorii, alţii au facturi restante sau chiar daune materiale, în urma unor procese încheiate în anul anterior. Le va merge mult mai bine în octombrie, pentru că vor reuși să adune bani și este posibil ca și ceilalți membrii ai familiei să aducă mai mulți bani acasă. Septembrie este o perioadă dificilă din punct de vedere material, dar octombrie și noiembrie le vor aduce Taurilor prosperitate şi şansele de a se lansa în afaceri de succes. Trebuie, însă, să facă şi ei un efort să îşi organizeze mai bine munca şi să fie mai cumpătaţi la cumpărături. Este posibil ca mulţi dintre Tauri să găsească două locuri de muncă.
Gemenii în horoscopul toamnei 2019
Adună bani și ține-ți prietenii aproape!
Astrele vor aduce toamna aceasta dorinţe mari pentru Gemeni! Septembrie începe în forţă pentru zodia Gemenilor şi se încheie într-o notă optimistă. Este cea mai frumoasă lună a toamnei şi cea care le oferă cele mai multe împliniri. Unii dintre Gemeni vor fi fericiți să călătorească, alții vor fi fericiți să muncească mult și să adune bani. Indiferent ce vor, tranzitul lui Mercur prin Balanță le garantează că vor avea succes. Mercur din semnul Balanţei va reuşi să echilibreze bugetul acestor nativi după cheltuielile din vacanţă și distracțiile verii. În octombrie, se vor bucura deja de o sumă mai mare de bani pe care ar fi bine să o economisească. Până în decembrie, vor avea mai rar ocazia să câştige atât de bine ca în octombrie. Noiembrie este o lună plină de evenimente, în care vor fi implicați familia şi copiii în mod deosebit. Dar Mercur va fi retrograd, așa că banii se vor risipi ușor. Se anunţă o pierdere, dar cu consecinţe minime, se arată în horoscopul toamnei 2019.
Rac
Dragostea, cu bune și cu rele
Toamna aceasta poate fi provocatoare pentru persoanele născute în Rac și poate avea câteva surprize neplăcute pentru cei care nu au o relație de dragoste stabilă și armonioasă. Nativii Raci vor avea probleme în cuplu, la începutul toamnei, în special în luna septembrie. Sunt vizaţi în mod special cei care se află abia la începutul relaţiei şi încă nu sunt convinşi de sentimentele partenerului de cuplu. Vor trece prin momente dificile în care este posibil să îşi piardă încrederea în persoana iubită. Dar astrele îi vor ajuta să se împace și să găsească o cale de compromis, să găsească noi planuri și pasiuni comune. În luna octombrie sau noiembrie, cuplurile mai tinere care se bucură de o relaţie bine consolidată, au mari şanse să devină părinţi. Pe de o parte, o asemenea veste le va aduce multe bucurii, dar îi va pune în faţa unor situaţii complicate din punct de vedere financiar.
Leu
Leii învață să își administreze banii
Zodia Leu pare să fie destul de norocoasă în ceea ce privește câștigurile în această toamnă. Cu toate problemele financiare, Leii sunt sfătuiţi de astre să facă investiţii pe termen lung în lunile septembrie și octombrie. Dacă au şansa să cumpere ceva de valoare la un preţ modest, ar trebui să facă tot posibilul să nu scape ocazia. Un mic împrumut de la prieteni îi poate ajuta în acest caz. Din septembrie, majoritatea nativilor zodiei îşi vor asuma mai multe responsabilităţi în familie şi vor avea grijă de o rudă care nu se mai poate descurca fără ajutorul lor. În lunile octombrie și noiembrie, Leii trebuie să fie atenți la carieră, pentru că unii dintre ei, în special femeile la a doua tinerețe, vor avea de înfruntat o serie de schimbări. Pe de altă parte, astrele îi avertizează pe Lei că starea lor de sănătate va depinde foarte mult toamna aceasta de stilul lor de viaţă. Ca atare, trebuie să se ferească de excese!
Fecioară
Nativii Fecioare, concentrați pe carieră
Toamna aceasta ar fi o perioadă bună pentru Fecioare să își caute un alt loc de muncă! Începe o lungă perioadă de echilibru şi stabilitate. Venus traversează semnul Balanţei, în luna septembrie, ceea ce este de bun augur și pentru carieră, și pentru armonie în cuplu. Nativii Fecioare care au avut probleme în relația de dragoste, încep să se detașeze de ele. Spre deosebire de alte situaţii, când le era mai greu să găsească un compromis, în această perioadă vor trece mult mai uşor peste orice neînţelegere. Iar, cine doreşte să facă schimbări importante în casă sau în carieră, va avea tot sprijinul soţului sau al partenerului de viaţă. Octombrie este cea mai bună perioadă pentru proiecte de familie. Mercur, din Scorpion, va ajuta Fecioarele să găsească noi resurse pentru familie sau să valorifice o moştenire. Tot octombrie este luna în care pot căuta un alt loc de muncă şi au şanse mari la un salariu mai bun.
Balanța în horoscopul toamnei 2019
Șanse mai bune de câștiguri
Începutul toamnei va fi o perioadă prosperă pentru Balanțe. Începând din septembrie, de la o lună la alta, Balanțele vor reuşi să pună deoparte nişte bani, chiar dacă nu câştigă atât de mult pe cât şi-ar dori. Luna plină din 14 septembrie dă startul unei perioade lungi de stabilitate financiară pentru această zodie, iar mulţi nativi îşi vor găsi de lucru. O bună parte dintre ei, vor beneficia de măriri de salariu, dacă au vechime mare în câmpul muncii sau dacă au rezultate deosebite. În octombrie, nativii Balanțe vor avea acces la slujbe sau posturi mai bine plătite, astfel că trebuie să își caute intens un loc nou de muncă, dacă vor o schimbare benefică. Perioada mai slabă din punct de vedere al câştigurilor cuprinde ultimele două luni ale anului, posibil din cauza unor probleme de familie. Dar și atunci astrele vor avea alte surprize frumoase pentru Balanțe pentru că le vor oferi mai multă dragoste.
Scorpion
Toamna, se rezolvă problemele emoționale
Nativii Scorpioni au avut o vară mai puțin norocoasă sau spectaculoasă, fără împliniri deosebite. Dar astrele le vor dărui o toamnă plină de dragoste și vor îndrepta problemele legate de sănătate. Scorpionii singuri se vor îndrăgosti la început de toamnă, dar în luna septembrie vor avea parte de relaţii capricioase şi instabile. Dragostea va deveni mai stabilă din octombrie. Favorizați de Venus vor fi doar Scorpionii care iubesc cu sinceritate şi care au o relaţie de cuplu bine consolidată. În cazul lor, dacă nu sunt deja căsătoriți, în septembrie pot face planuri de nuntă. Pe de altă parte, nativii Scorpioni se vor bucura de veşti bune din partea celor dragi spre sfârşitul toamnei, prin luna noiembrie. Partenerii lor vor avea anumite succese la serviciu sau în plan social, ceea ce le va aduce şi lor unele avantaje. Pentru mulți Scorpioni, luna octombrie este foarte bună și din punct de vedere al sănătății.
Săgetător
Se pot împlini vise care par imposibile
Toamna se anunţă un sezon dificil, obositor, dar provocator, totodată. Începutul lui septembrie pare să fie singura perioadă mai liniştită, aşa că Săgetătorii pot profita de zilele mai calme să se bucure de un ultim concediu sau de o pauză. După data de 14 septembrie, Luna plină aduce noi responsabilităţi la serviciu, obligaţii destul de incomode, pe care nu le poţi refuza. Din data de 18 septembrie, Saturn aduce o influență puternică care se va reflecta asupra vieții lor personale, asupra relațiilor, indiferent de natura lor. Până la sfârșitul lunii septembrie, Săgetătorii ar fi bine să lase deoparte orice iniţiativă legată de bani şi de foloasele materiale şi să se concentreze asupra lucrurilor care bucură sufletul. Jupiter îi va ajuta să își dezvolte viaţa personală, să se reinventeze şi să se concentreze asupra lucrurilor la care au visat, dar pentru care nu au avut timp până acum.
Capricorn
Călătorii norocoase în octombrie
Toamna pare să fie generoasă cu zodia Capricornilor, iar septembrie este o lună benefică. Mai ales după data de 14 septembrie, se pare că astrele activează noi surse de câştig și le arată Capricornilor ce afaceri sunt mai profitabile. Sub îndrumarea lui Saturn, de-a lungul toamnei, vor avea ocazia să găsească alte resurse financiare, să vândă în câştig obiectele de care nu mai au nevoie sau să valorifice o moştenire. Banii pe care îi câştigă în plus ar trebui să îi folosească nativii zodiei pentru a-și îmbogăţi viaţa cu noi experienţe frumoase. În octombrie este liniște și Capricornilor le plac micile călătorii, poate chiar la prieteni sau la rudele aflate în străinătate. După data de 8 noiembrie, influenţa lui Saturn sporeşte cu energia lui Marte, ceea ce îi va ajuta pe Capricorni să pună în aplicare planuri dificile sau îndrăzneţe, să se desprindă de situațiile complicate și de oamenii în care nu au încredere.
Vărsător
Mare atenție la deciziile majore!
Toamna este sezonul în care și Vărsătorii sunt ambițioși, iar unii dintre ei au motive puternice să își dea demisia și să încerce să lucreze în domenii mult mai atractive. Dar, pentru orice schimbare în carieră, nativii zodiei ar trebui să ceară sfatul unor colegi cu experienţă în domeniu sau al unor specialişti. Unii dintre ei riscă să ia decizii greșite, de aceea este bine să fie precauți și să ceară cât mai multe detalii despre noul loc de muncă. Pe de altă parte, familiştii născuţi sub semnul Vărsătorului vor traversa o perioadă dificilă. Apar tensiuni în familie, conflicte cu rudele mai în vârstă sau chiar cu partenerul de viaţă care intervine în situaţii care nu sunt de competenţa lui. Cu timpul, momentele neplăcute din familie vor fi tot mai rare, iar, din noiembrie atmosfera de acasă va deveni calmă şi echilibrată. Septembrie este o lună foarte bună la nivel personal, octombrie este luna carierei, iar noiembrie trebuie să fie luna iubirii.
Pești
Activități diverse și realizări noi
Toamna nu este nici pe departe sezonul preferat sau norocos al Peștilor, dar anul acesta trebuie să se încarce de energie și să fie mai activi. Apar activităţi şi preocupări noi care îi determină să își sacrifice timpul liber, dar știu că vor avea și de câștigat. În septembrie şi octombrie, abia mai au timp pentru micile lor planuri personale, pentru că programul lor va fi încărcat. Ar fi bine să ocolească unele obligaţii sau unele persoane mai insistente, care nu îi apreciază. Dacă munca le permite să ia decizii singuri, ştiind că vor avea rezultate bune, ar fi bine să refuze colaborarea cu persoanele care mai mult încurcă, decât ajută. În familie, Peștii vor avea parte de perioade frumoase la început de septembrie şi în luna noiembrie. Luna plină din Pești, din 14 septembrie va aduce veşti bune pentru ei şi pentru partenerii lor de viaţă. Iar în cea de a doua parte a lunii noiembrie, Peștii trebuie să se concentreze asupra investiţiilor importante pentru viitor.
https://www.libertateapentrufemei.ro/
Preluat de la: Timpul.md