Guvernul va oferi agricultorilor încă 24 de milioane de lei drept compensaţii pentru pagubele provocate de secetă

Guvernul va oferi agricultorilor încă 24 de milioane de lei drept compensaţii pentru pagubele provocate de secetă sau alte calamități naturale. Decizia a fost adoptată la şedinţa de miercuri a Cabinetului de Miniştri. 

Potrivit proiectului, banii vor ajunge la aproximativ 250 de agricultori care nu au mai beneficiat de ajutor. Mijloacele financiare vor fi luate din Fondul de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural, după ce mai mulţi fermieri s-au plâns că nu au primit despăgubiri şi nu au bani pentru lucrările de toamnă. 

Ulterior, au fost constatate unele erori în completarea datelor privind agricultorii afectaţi de secetă sau grindină. Printre acestea se numără transcrierea incorectă a denumirii agentului economic, indicarea greşită a culturii sau a anului plantării. 

Anterior, Guvernul a alocat 300 de milioane de lei pentru a compensa pagubele suferite de agricultori din cauza intemperiilor. Asta după ce fermierii au organizat mai multe proteste în care au cerut ajutor din partea statului. 


Preluat de la: Publika.md