Guvernarea îşi schimbă discursul la 180 de grade: Bani de salarii şi pensii sunt în buget

Guvernanții își schimbă discursul la 180 de grade la distanță de câteva zile. După ce săptămâna trecută declarau că dacă nu vom lua creditul 200 de milioane de euro de la Federaşia Rusă nu vom avea din ce achita pensiile şi salariile, acum au schimbat macazul şi spun ca bani deja avem. 

În comunicatul de presă, difuzat de socialiști și democrați, se arată că datorită promulgării și publicării rapide a acestor acte legislative ele au intrat în vigoare sâmbătă, 25 aprilie, Ministerul Finanțelor a reușit accesarea celor peste 4 miliarde lei oferiți de FMI.

Totodată, reprezentanții majorității parlamentare menționează că dacă banii din creditul rusesc nu vor ajunge în buget, Guvernul va trebui să renunțe la reparația drumurilor (1,4 mlrd lei), la subvenționarea dobânzilor pentru creditele acordate agenților economici (90 mln.lei), la programul de rambursare a TVA pentru agenții economici (1 miliard de lei), la alocarea mijloacelor suplimentare pentru sistemul medical (circa 600 mln.lei), la implementarea măsurilor menite să atenueze consecințele secetei,  precum și la alte cheltuieli esențiale pentru funcționarea statului în condițiile unei crize pandemice, economice, dar și de situație excepțională în agricultură.

Subiectul a fost discutat aseară, de către reprezentanții majorității parlamentare. Aceștia au trecut în revistă ultimele evoluții pe scena politică și impactul acestora asupra cetățenilor. Evaluarea riscurilor pentru sistemul bugetar denotă prezența unor factori majori de risc pentru capacitatea de finanțare a cheltuielilor. În acest context eforturile guvernului de a identifica surse adiționale de finanțare a deficitului din extern trebuie susținute, dar nicidecum sabotate.

În context, coaliția de guvernare apreciază și salută asistența externă oferită țării noastre de partenerii externi: Fondul Monetar Internațional, Uniunea Europeană, Banca Mondială, Federația Rusă, Turcia. De asemenea, Chișinăul este recunoscător pentru sprijinul anunțat de România, la 10 ani de parteneriat strategic cu țara noastră: echipe de medici, măști, materiale sanitare și medicamente vor ajunge la Chișinău în perioada următoare.

 


Preluat de la: Publika.md