Un grup de experți în Drept din R.Moldova îi propun lui Igor Dodon organizarea unei „conferințe științifico-practice” în cadrul căreia să fie pus în discuție subiectul reformei constituționale. Potrivit lor, această reformă trebuie să vizeze modificarea normelor constituționale și legislative care reglementează criteriul de selecție și statutul juridic al magistraților constituționali, organizarea, funcționarea și interacțiunea Curții Constituționale cu celelalte autorități de stat. Experții menționează că în urma dezbaterilor din cadrul conferinței ar urma să fie elaborată o rezoluție care să cuprindă propunerile ce urmează a fi înaintate autorităților statului în vederea desfășurării reformei constituționale.
Persoanele ce îi solicită lui Dodon organizarea conferinței „științifico-practice” fac parte din „Consiliul consultativ de experți privind reforma sistemului justiției” creat de Dodon la sfârșitul lunii octombrie 2019. La fel, unii dintre ei sunt și membrii Consiliului societății civile pe lângă președintele R.Moldova.
Experții menționează că „situația creată în domeniul justiției constituționale din R.Moldova este una dezastruoasă pentru societatea noastră și prezintă pericol real pentru statul de drept”.
Potrivit lor, mai multe acte ale CCM pronunțate în ultimul deceniu „depășesc cadrul constituțional, crează noi norme de drept, denotă angajări politice, fiind determinate de oportunități politice și/sau economice”.
Drept răspuns, Dodon a scris că „instituția prezidențială este deschisă pentru dialog și va delega la conferința respectiva doi juriști cu experiență, care vor prezenta argumentele și punctul de vedere al Președinției asupra practicii jurisdicției constituționale, care deseori în ultimii zece ani a fost defectă și a provocat instabilitate politico-instituțională și confuzie în rîndul juriștilor și comunității științifice”.
„În opinia noastră, circa 14 hotărâri ale Curții Constituționale, emise în ultimii ani, depășesc cadrul Legii Supreme. Curtea Constituțională, prin deciziile sale, deseori și-a permis ilegal să modifice textul Constituției – situație nemaiîntâlnită în practica internațională. Precedentul suspendării temporare a Președintelui de către Curtea Constituțională, contrar prevederilor constituționale, hotărârile ilegale ale Curții în interesul uzurpatorilor puterii de stat din iunie 2019 au dezonorat țara în fața comunității internaționale și au fost ulterior aspru condamnate de Comisia de la Veneția. Merită însă să conștientizăm, că deși condamnate de savanți, practicieni, de Comisia de la Veneția, aceste hotărâri ilegale mai sunt în vigoare”, a scris el.
De precizat că adresarea a fost semnată de mai multe persoane, printre care:
Dumitru Pulbere – președintele Comisiei pentru constituționalitate și drepturile omului din cadrul Consiliului societății civile pe lângă președintele R.Moldova.
Pavel Midrigan – președintele Comisiei pentru integritate și expertiză juridică din cadrul Consiliului societății civile pe lângă președintele R.Moldova.
Victor Pușcaș – membrul Comisiei pentru consolidarea statalității și reintegrarea țării din cadrul Consiliului societății civile pe lângă președintele R.Moldova.
Preluat de la: Timpul.md