Grecia și Israel au decis ca turiștii vaccinați să poată călători fără restricții între cele două țări

Israelul şi Grecia au încheiat, luni, un acord care le va permite cetăţenilor lor care s-au vaccinat împotriva Covid-19 să călătorească fără restricţii în cele două ţări, relatează AFP şi dpa.

Acordul le va permite turiştilor israelieni „să se deplaseze în Grecia fără nicio limitare şi fără carantină”, a precizat Netanyahu.

Aceste călătorii vor putea începe după ridicarea restricţiilor impuse în Israel privind zborurile internaţionale, care rămân deocamdată suspendate până pe 20 februarie, scrie digi24.ro.

Dpa menţionează că în Uniunea Europeană problema ridicării restricţiilor de călătorie pentru cei care s-au vaccinat este una controversată.

Cele 27 de state membre ale UE lucrează la un certificat comun de vaccinare, dar o dezbatere asupra posibilelor avantaje asociate cu acesta a fost amânată, luna trecută. O altă serie de chestiuni rămân nerezolvate, cum ar fi posibilul risc de infectare, în pofida vaccinării.

Turismul este unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei, în Grecia.

Atena ar încerca să ajungă şi cu Marea Britanie la un acord similar cu cel cu Israelul.


Preluat de la: Publika.md