Google a lansat astăzi, 11 iunie 2020, versiunea publică Android 11 Beta. Aceasta a fost lansată pentru o mică parte dintre utilizatori încă de săptămâna trecută, dar acum este disponibilă în mod oficial. Utilizatorii de dispozitive Pixel 2, 3 și 4 pot acum să își înscrie dispozitivele în programul de testare și să încerce noul software. Lansarea oficială urmează să aibă loc cândva în toamna acestui an, probabil cu o mică întârziere față de anul trecut.
Android 10 a fost lansat în prima săptămână din septmbrie 2019, deci probabil că și Android 11 va veni cam în aceeași perioadă. Având însă în vedere faptul că pandemia de COVID-19 a avut efecte negative și în industria de tehnologie, este posibil ca lansarea să fie amânată câteva săptămâni. Inclusiv lansarea telefoanelor Pixel 5 ar putea fi afectată din acest motiv.
Dacă aveți un model Pixel 2, 2XL, 3, 3XL, 3a, 3a XL, 4 sau 4 XL, iată ce noutăți puteți testa începând de astăzi pe Android 11 Beta.
Google implementează în Android 11 un nou centru de notificări. Acesta va fi împărțit în două secțiuni: Conversații și Notificări. Conversațiile vor include acces rapid la anumite conversații pe care le poți salva în această secțiune. Poți avea astfel acces rapid la o anumită conversație dintr-o anumită aplicație de chat, fără să o cauți prea mult. De asemenea, poți adăuga astfel de scurtături pe ecranul principal.
Funcția Chat Heads din Facebook Messenger devine Chat Bubbles în Android 11 Beta, o funcție nativă a sistemului de operare. Aplicațiile care vor folosi noul Bubbles API vor putea fi afișate la fel ca Facebook Messenger pe ecran. Momentan nu sunt aplicații terțe care folosesc acest API, dar probabil că majoritatea vor trece la el odată ce sistemul de operare va fi lansat. Nu este clar cum vor fi însă grupate baloanele de chat din aplicații multiple.
Un nou centru de control pentru telefon și dispozitivele din casă
Atunci când ții apăsat pe butonul Power lung, telefonul va afișa un nou centru de control. Aici vei avea acces la clasicele butoane pentru oprirea telefonului, restartare și apel de urgență. Tot aici vor apărea pentru acces rapid cardurile de credit sau diversele carduri virtuale NFC precum abonamentul de transport. Nu în ultimul rând, în acest meniu vor fi integrate toate dispozitivele Smart controlate prin Google Home.
Android 11 Beta vine și cu noi metode de control multimedia, incluzând butoane virtuale care să permită schimbarea rapidă a sursei de redare. Vei putea trimite mai repede sunetul sau fluxul video de pe telefon pe alte dispozitive din casă precum căști, boxe sau televizoare. Această funcție necesită însă activare separată din Developer Options.
Google promite o mai bună protecție a datelor în Android 11 Beta
La capitolul securitate și intimitate, Google a creat noi metode prin care datele utilizatorilor să fie protejate. De exemplu, vei putea oferi acces o singură dată la diverse componente precum camera sau microfon unei aplicații. La următoarea pornire, aceasta va cere acces din nou.
Odată ce oferi însă acces permanent unei aplicații, există posibilitate să faci acest acces să expire. Google te va atenționa în Android 11 Beta că anumite aplicații pe care nu le folosești de multă vreme au acces la anumite componente. Software-ul te va îndemna să ștergi aceste permisiuni sau să le setezi să expire automat după un timp.
Compania promite o nouă inițiativă pentru dezvoltatorii de aplicații Android numită „Modern Android Development”. Aceasta aduce îmbunătățiri pentru Android Studio, Jetpack și Google Play Console.
Preluat de la: Publika.md