Gerul arde rezerva de lemne. Moldovenii, nevoiţi să-şi încălzească locuinţele la foc continuu din cauza temperaturilor scăzute

Moldovenii sunt nevoiţi să-şi încălzească locuinţele la foc continuu din cauza gerului cumplit care se menţine mai multe zile la rând. Oamenii care folosesc sobe spun că cheltuie de două ori mai multe lemne şi cărbuni, de aceea se tem că vor rămâne cu şoproanele goale în scurt timp.

Vera Romaşco din satul Bobeica, raionul Hânceşti îşi încălzeşte locuinţa cu o sobă veche. 

– Cât de des faceţi focul?
– Aproape toată ziua. Că-s subţiri lemnele. Deja la ora 6 fac focul. Aici în bucătărie, două braţe aşa bune merg. Cam două vase aşa mari. Da în casă mai mult, că sunt două camere largi, a povestit locuitoarea satului Bobeica, Vera Romaşco.

Femeia se plânge că lemnele îi sunt deja pe sfârşite şi nu ştie cum se va descurca mai departe.

„Am rămas singură. Omul a murit. Am fiică în Peresecina, vine mă ajută, dar ea singură îşi face casă.”, a spus locuitoarea satului Bobeica, Vera Romaşco.

Un alt consătean care locuieşte câteva străzi mai la vale, şi-a instalat acum doi ani un sistem modern de încălzire, care funcţionează pe bază de lemne. 

„La lemne ţine până la 22 de ore şi la cărbuni până la 30 de ore.”

Cazanul încălzeşte casa, dar şi asigură întreaga gospodărie cu apă caldă.  

„Undeva merg vreo 40 de kilograme de lemne.”

Satenii susţin că, din cauza gerulului, cheltuielile pentru încălzire s-au dublat.  

„Când a fost mai cald mai puţin, da acum merge mai mult pentru că temperatura, e mai frig afară. Cam cu vreo 60 de procente deja mă duc mai mult.”

„Cam îndoit. E frig şi trebuie să încălzeşti casa. Faci şi ziua, faci şi seara, faci şi noaptea.”

Comercianţii de lemne spun că nu au majorat preţurile, dar se laudă că vânzările au crescut uşor în ultima săptămână. La piaţă, un metru ster de lemn costă între 750 şi 1.000 de lei. Cei care preferă să folosească cărbune pentru foc, trebuie să scoată din buzunar – 3.800 de lei pentru o tonă, iar cei care cumpără peleţi – vor achita 2.800 de lei.


Preluat de la: Publika.md