Preşedintele Franței va avea, luni, o întâlnire cu cancelarul Angela Merkel, înainte ca Germania să preia preşedinţia rotativă a Uniunii Europene, în data de 1 iulie, anunţă b1.ro.
Acest schimb se va face într-un context nemaiîntâlnit, în care blocul comunitar se confruntă cu epidemia de coronavirus, situație pe care cancelarul Germaniei intenționează să o controleze, scrie Jakarta Post.
Germania nu a mai deţinut preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene din 2007. Deși proiectele președinției cuprind Pactul Ecologic European (Green Deal), problema migraţiei sau relaţiile cu China şi SUA, prioritar va fi contextul actual, și anume criza economică generată de noul coronavirus.
Recent, cancelarul german a făcut apel la solidaritate și cooperare în cadrul Uniunii Europene, spunând că Europa trebuie să lucreze împreună, potrivit euronews.com.
„Pandemia de coronavirus a bulversat lumea noastră, la fel şi planurile preşedinţiei germane. Primele reflexe, inclusiv ale noastre, au fost mai degrabă naţionale şi nu întotdeauna europene. Europa are nevoie de noi, întrucât noi avem nevoie de Europa”, a declarat Angela Merkel, sperând să se ajungă la un acord între liderii europeni pentru un pachet de recuperare după criza COVID-19, în această vară.
În acest sens, există un fond de 750 de miliarde de euro, care include subvenții de 500 de miliarde de euro și împrumuturi acordate către statele membre.
De asemenea, cancelarul german a stabilit priorități pentru cele șase luni la președinția Consiliului UE. Merkel a spus că a susținut o „tranzacție ecologică” și a dorit ca neutralitatea climatică a Europei să fie obligatorie până în 2050, precum și modificări ale obiectivelor prevăzute pentru 2030. De asemenea, a solicitat ca Europa să devină Europa suverană din punct de vedere tehnologic și digital.
Președinția Germaniei a Consiliului UE se va concentra, de asemenea, pe politica externă.
Merkel a spus că lumea are nevoie de „vocea puternică a Europei pentru protecția demnității umane, a democrației și a libertății”.
Aceasta include parteneriatul suplimentar cu țările africane și „dialogul deschis” privind statul de drept și protecția climei cu China.
Preluat de la: Publika.md