George Simion, atac nemilos la adresa președintelui României: „Câți mai trebuie să moară? Domnul Iohannis s-a dus la schi, noi vrem să facem ceva”

George Simion, liderul AUR, a vorbit duminică seara despre neregulile care au loc în sistemul medical românesc. Acesta acuză autoritățile competente pentru lipsa de implicare și profesionalism, sugerând că banii plătiți de cetățeni sunt folosiți în avantajul marilor companii farmaceutice.

Ce le transmite George Simion colegilor din Guvern și Sănătate

Vizibil revoltat de tragedia petrecută vineri la Institutul „Matei Balș”, George Simion a cerut în direct, la Antena 3, ca Guvernul și ministrul Sănătății să pună sănătatea cetățenilor pe primul loc loc, fiind considerată și tratată o chestiune de importanță națională.

Liderul AUR critică dur modul în care partidele care dețin puterea și aruncă vina unele pe celelalte, lăsând suferința și consecințele să cadă pe umerii cetățenilor nevinovați. În plus, George Simion își exprimă dorința unei conduceri competente și interesate realmente de soarta românilor, și nu de interesele financiare.

”Sănătatea parcă era un domeniu important… Eu sunt nou în politica asta partinică. Nu înțeleg sau nu vreau să înțeleg ce zic acești domni. Aruncă pisica unii la alții, ba PSD, ba PNL, cei care s-au rotit la guvernarea acestei țări în ultimii 30 de ani.

Există un manager la ”Matei Balș”, domnul Streinu a lăsat pe cineva în urmă (…). Sunt demisii de onoare și trebuie să începem să spunem stop. Câți mai trebuie să moară? Nu se face nicio investiție, nu se construiește niciun spital nou și majoritatea banilor pe care românii îi plătesc sunt dirijați, ca să nu zic sifonați, către marile companii farmaceutice care storc din România tot ce pot”, a transmis Simion, duminică, la Antena 3.

“Este important să găsim oameni nepătați”

George Simion și-a exprimat regretul cu privire la tragediile care au avut loc de-alungul timpului, dar și recent, în spitalele din România. Din păcate, mulți oamnei nevinovați au murit din cauza unui sistem incapabil să apere dreptul la sănătate al pacienților.

Liderul AUR propune ca aceste drepturi fundamentale ale românilor să fie reprezentate de oameni deschiși să lupte în acest sens, de preferat, oameni neimplicați în politică, al cărui singur scop să fie binele cetățenilor.

”E foarte important să găsim dialog în societatea românească, să găsim oamenii valoroși, nepătați, care n-au apucat să intre în diferite scheme, și împreună să contruim. Am fost într-un dialog azi cu Vlad Voiculescu să văd dacă are soluții.

Am venit cu niște soluții, așa cum m-a dus pe mine capul și cum m-au sfătuit pe mine oamenii. Nu vreau să mă pun eu președinte sau prim-ministru dar există oameni capabili care pot conduce această țară. Sunt aceiași oameni care ne conduc de 31 de ani, incluzându-l și pe Vlad Voiculescu”, a adugat George Simion.

George Simion vrea să construiască un spital

Liderul AUR a dezvăluit că în urma discuțiilor pe care le-a avut cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, aceștia au decis să construiască un spital din bugetul partidului și nu din cel al românilor. George Simion nu l-a iertat pe Klaus Iohannis nici pentru gafa făcută imediat după incendiul de la Matei Balș, atunci când a plecat la schi.

“ M-am dus cu soluții la Voiculescu. Vrem să construim un spital. Nu ni se pare justificat. Nu avem de ce să luăm 4 milioane de euro din banii românilor, din bugetul de stat, pentru activitatea noastră politică. Nu vrem să îi luăm.

E o situație de criză, domnul Iohannis s-a dus la schi, de 6 ani e la schi, noi vrem să facem ceva. Avem acei patru milioane, n-o să-i folosim pentru AUR și vrem să construim un spital”, a mai spus liderul AUR, potrivit Antena3. 


Preluat de la: Timpul.md