Rusia a celebrat sâmbătă cu discreţie 75 de la victoria împotriva Germaniei naziste, fără obişnuita sa defilare militară şi mii de ruşi pe străzi, din cauza epidemiei provocate de noul coronavirus.
Chestiunea rolului URSS în victoria împotriva Germaniei naziste, cu preţul a 27 de milioane de morţi în rândul poporului sovietic, este o chestiune extrem de sensibilă în Rusia, care se află în centrul discursului de putere şi prestigiu al lui Vladimir Putin.
Moscova îi acuză şi pe europeni, în frunte polonezii şi ucrainenii, că îi minimalizează acţiunea în timpul celui de Al Doilea Război Mondial.
Caracterul politic al paradei militare de pe 9 mai a primit și un nume de fenomen social – „Pobedobesie” sau „frenezia victoriei”, scrie Maria Snegovaya într-o analiză CEPA.
Analista susține că tracțiunea de extracție sovietică a regimului Putin nu vine pe filieră hrușciovistă, ci brejnevistă.
Redăm, pe larg, analiza CEPA:
Aniversarea de pe 9 mai a înfrângerii Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial implică cârnați împodobiți cu culorile negre și portocalii ale Sfântului Gheorghe, grădinițe în care se poartă uniforme militare sovietice și magazine online care vând lenjerie cu simboluri patriotice.
Regimul Putin folosește evenimentul pentru a construi legitimitate. Dar rezultatul transformă Rusia într-o națiune retrospectivă.
În Uniunea Sovietică, Revoluția din 7 octombrie, mai degrabă decât Ziua Victoriei, a fost principala sărbătoare de stat, marcată de paradele militare anuale. Din 1948 până în 1965, 9 mai nu a fost deloc o sărbătoare, reflectând amintirea traumatică a costurilor enorme ale războiului și a eșecurilor conducerii lui Iosif Stalin, care au sporit enorm aceste costuri. Nikita Hrușciov a evitat să celebreze Ziua Victoriei dintr-un alt motiv – victoria a fost atât de strâns legată de moștenirea predecesorului său, încât contrazicea tentativele politicilor sale destalinizare de la sfârșitul anilor 1950 și începutul anilor 1960.
Membrii elitei comuniste sub Brejnev erau prea tineri pentru a fi luat parte la revoluția din 1917, dar au participat la război, pe care l-au transformat într-o sursă majoră de legitimare în sistemul sovietic, într-o perioadă în care incapacitatea acestuia de a înfăptui societatea comunistă promisă era din ce în ce mai evidentă. Accentul pe victoria în război i-a permis, de asemenea, lui Brejnev să realizeze o mult dorită reabilitare parțială a lui Stalin.
Văzute prin această lentilă, victimele, necazurile și nenorocirile din trecut nu au fost în zadar. Într-adevăr, de dragul acestui mare triumf a avut loc revoluția și a fost construit comunismul, iar cetățenii sovietici au suferit din cauza colectivizării și a represiunii staliniste. De-a lungul timpului, noul mit al victoriei a înlocuit memoria revoluției ca nucleu de bază al istoriei sovietice. Această narațiune a rezonat cu o țară care a suferit pierderi disproporționate în război (de cel puțin șase ori mai multe victime decât Germania) și în care fiecare familie a fost afectată.
După prăbușirea URSS, rușii au apărut ca o națiune dezbinată, confuzi în privința trecutului lor sovietic și divizați în atitudinea lor față de perestroika și trecerea la o economie liberă de piață. Singurul consens național gravita în jurul „Marelui Război Patriotic” (așa cum a fost numit Al Doilea Război Mondial în cărțile de istorie sovietică). Acesta a continuat să fie perceput drept cel mai important eveniment al secolului XX (de către 77% dintre respondenții unui sondaj de opinie în 1989 și de către 73% în 1994). Peste 80% dintre ruși au numit în mod constant victoria drept o sursă-cheie de mândrie națională. În anii 1990 și la începutul anilor 2000, Ziua Victoriei era în continuare a doua sau a treia cea mai populară sărbătoare din Rusia după Anul Nou.
Regimul Putin a promovat inițial Ziua Victoriei într-un efort de unificare a unei societăți fragmentate. Această narațiune se potrivește și cu viziunea despre lume a lui Putin, care a crescut sub Brejnev, în perioada în care lua naștere mitul războiului. Putin a restaurat simbolurile sovietice de război, inclusiv cele cu portretul lui Stalin. În ziua victoriei sale din 2000, Putin și-a început discursul de mulțumire cu formula „frați și surori”, exact cum se adresa Stalin poporului sovietic la începutul războiului.
Pe măsură ce relația lui Putin cu Occidentul s-a înrăutățit, interpretarea războiului s-a schimbat pentru a sublinia lupta istorică a Rusiei în a-și păstra suveranitatea împotriva Vestului prădător, simbolizată de atacul Germaniei naziste asupra Rusiei; rolul aliaților occidentali în înfrângerea celui de-Al Treilea Reich a fost exclus în mod convenabil. Memoria de război a devenit, de asemenea, un instrument geopolitic și o sursă de inspirație pentru ambițiile internaționale ale lui Putin. Acestea implică încercări repetate de a reveni la o lume „Yalta” postbelică, în care țările mari fac tranzacții pe deasupra capetelor celor mai mici. Sărbătorile de Ziua Victoriei au devenit din ce în ce mai fastuoase și au continuat re-stalinizarea, cu monumente ale dictatorului reamplasate în orașele rusești. Represiunile din epoca lui Stalin fie au fost reinterpretate ca un rău necesar, fie uitate cu totul. Ziua Victoriei a depășit importanța evenimentelor Anul Nou.
Odată cu izolarea internațională și cu stagnarea economică care a subminat încrederea în viitorul Rusiei, accentul pe celebrarea trecutului glorios și a fostelor sale realizări a crescut. Simbolul chintesențial al acestei orientări retrospective sunt paradele Regimentului Nemuritor, începând cu 2012, în care oamenii din Rusia (și acum cei din alte țări) desfășoară portrete ale rudelor lor moarte care au luptat în război.
Divizată și confuză asupra trecutului ei tragic, nedorind să recunoască atrocitățile și greșelile propriei istorii, societatea rusă de astăzi se agață de memoria „Marii Victorii”. Schimbările generaționale continue poate vor oferi o șansă societății de a-și revizui viziunea asupra trecutului, la fel ca și alte țări post-sovietice. Însă, deocamdată, instrumentalizarea istoriei de către regimul Putin face ca o abordare mai echilibrată a trecutului să fie puțin probabilă.
Preluat de la: Timpul.md