Franța a înăsprit măsurile anti-Covid astfel încât carantina nocturnă începând de la ora 18:00 va fi extinsă de sâmbătă la întregul teritoriu al Hexagonului, scrie AFP.
„Doar cu excepțiile legate de misiunile de serviciu public, toate locurile, comerciale sau servicii care primesc publicul, vor fi închise la ora 18:00”, a declarat premierul Jean Castex, într-o conferință de presă.
Până în prezent, restricția privind închiderea la ora 18,00 viza doar 25 dintre cele 101 de departamente ale Franței, țară cu o populație de 67 de milioane de locuitori. Carantina nocturnă este valabilă până la ora 6 dimineața și va fi în vigoare cel puțin 15 zile.
„Potrivit datelor disponibile, se pare că această măsură a fost eficientă din punct de vedere sanitar: în 15 dintre primele departamente unde a fost instituită restricția, din 2 ianuarie, creșterea numărului de cazuri este de două sau de trei ori mai mică decât în alte departamente”, a spus Jean Castex.
Pentru moment, situația din Franța este „controlată în raport cu vecinii noștri dar fragilă deoarece virusul circulă încă activ”, a continuat Castex, care a notat că numărul de contaminări rămâne pe „un platou ridicat” în jurul a 16.000 noi cazuri zilnic.
Preluat de la: Publika.md