Fracţiunea PAS cere ca grădiniţele să fie redeschise din 10 august şi solicită convocarea unei şedinţe parlamentare extraordinare

Fracţiunea PAS cere Guvernului ca grădiniţele să fie redeschise începând din data de 10 august. În acest context, în cadrul unui briefing de presă, deputatul PAS Doina Gherman a solicitat Executivului ca până pe 31 iulie să vină cu un plan concret de redeschidere a instituţiilor preşcolare, să elaboreze un ghid detaliat cu instrucţiuni pentru asigurarea redeschiderii acestora, precum şi un proiect de alocare de fonduri pentru ca să fie posibilă redeschiderea grădiniţelor.

„Trebuie să ne învăţăm să trăim cu această pandemie, iar copiii au nevoie de educaţie. Părinţii aşteaptă soluţii şi implicare, îşi doresc ca cineva să îi susţină. Ghidul trebuie să cuprindă recomandări clare privind pregătirea grădiniţelor, curăţarea şi dezinfectarea spaţiilor, cât şi măsuri privind primirea şi plecarea copiilor din instituţie, dar şi reguli cu privire la activităţile care vor avea loc pe parcursul zilei. Atenţionăm guvernarea că este nevoie de alocat resurse financiare, va trebui de testat periodic angajaţii. E nevoie de sporuri salariale şi majorări de salarii pentru angajaţii grădiniţelor, pentru că ei vor avea sarcini adăugătoare şi desigur că vor fi antrenaţi în prima linie”, a menţionat deputatul PAS.

Totodată, Doina Gherman a venit cu o adresare către deputaţi de a convoca o şedinţă parlamentară extraordinară pentru a fi rectificat bugetul de stat pentru anul 2020.

„Nu a fost prevăzut nimic în acest buget pentru măsurile de a redeschide grădiniţele”, a punctat deputatul PAS, Doina Gherma.

PUBLIKA.MD menţionează că în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune, premierul Ion Chicu a declarat că grădiniţele vor rămâne închise şi după 1 august, iar acestea ar putea activa cel mai probabil începând din 1 septembrie.

„Nu vom putea redeschide grădiniţele de la 1 august, deja este clar, dar pregătim terenul pentru 1 septembrie, ca să redeschidem şi grădiniţele şi şcolile. Lucrăm asupra schemelor de organizare a procesului educațional în școli, mă refer la cele şapte scenarii anunţate de Ministerul Educaţiei. Pndemia nu a plecat nicăieri şi trebuie să întreprindem în continuare măsuri”, a precizat premierul.

Citeşte şi: Grădiniţele RĂMÂN ÎNCHISE şi după 1 august. PRECIZĂRILE făcute de premierul Ion Chicu


Preluat de la: Publika.md