(foto) Veaceslav Lupov și echipa lui Ilan Șor au surprins femeile din Taraclia de 8 martie

Potrivit unui comunicat, evenimentul a început cu o surpriză din partea primarului Veaceslav Lupov. Inițial, le-a felicitat pe reprezentantele sexului frumos, dorindu-le să fie iubite și să-și trăiască visele.

„În fiecare zi trăim pentru voi. Sunteți muza noastră, care ne susține și ne motivează. Mulțumim că existați. Vă doresc tot binele din lume, ca să fiți mereu bine dispuse și fericite. Daca veți fi fericite, și noi vom fi fericiți”.

Imediat după ce și-a susținut discursul, edilul a făcut un gest romantic, care a copleșit inimile celor prezenți. Cu o voce caldă și plină de emoție, el a cântat o piesă despre feminitatea și puterea femeilor.

„Versurile au fost scrise de tatăl meu, iar eu sunt onorat să dedic tuturor doamnelor și domnișoarelor această melodie”, a subliniat Lupov.

Femeile au rămas profund emoționate de versurile frumoase și interpretarea primarului. Ele și-au manifestat aprecierea prin aplauze furtunoase și cuvinte de recunoștință.

A urmat apoi un spectacol muzical susținut de Mateientertainement, care a încântat publicul cu piese captivante și energice. Atmosfera a fost incandescentă, iar efectele luminoase au făcut seara cu adevărat magică. De la mic la mare – toți au dansat și au cântat în unison cu artiștii.

DJ Gleb și MS Panda au fost întâmpinați cu ovații, ei au molipsit publicul de energie și entuziasm prin prezența lor carismatică și mixurile muzicale incendiare. Discoteca i-a purtat pe toți într-un vârtej de culori vii și emoții, unde oamenii au uitat de grijile cotidiene și s-au lăsat purtați de magia momentului.

Pe tot parcursul serii, trupa StraTONE a încins atmosfera și a creat o stare de spirit deosebită. Cu sprijinul echipei lui Ilan Șor, evenimente dedicate Zilei Internaționale a Femeii au fost organizate și în municipiul și raionul Orhei și în municipiul Comrat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 


Preluat de la: Unimedia.info