Fostul premier francez Francois Fillon şi soţia sa, condamnaţi la închisoare pentru deturnare de fonduri publice

Fostul premier francez Francois Fillon a fost condamnat luni la cinci ani de închisoare, dintre care doi cu executare, pentru deturnare de fonduri publice într-un scandal care i-a distrus şansele de a candida la preşedinţia ţării în 2017 şi a deschis calea către Palatul Elysee pentru Emmanuel Macron, transmit AFP şi Reuters, citate de agerpres.ro.

Intenţia lui Fillon de a candida la preşedinţia Franţei în urmă cu trei ani a fost zădărnicită în urma acuzaţiilor că a plătit soţiei sale de origine britanică Penelope sute de mii de euro după ce aceasta fusese încadrată fictiv ca asistent parlamentar.

Tribunalul corecţional din Paris a decis, de asemenea, că Francois Fillon va trebui să achite o amendă de 375 000 de euro şi că acesta nu va avea voie să ocupe funcţii publice timp de zece ani.

Soţia sa, Penelope Fillon, a fost condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare şi o amendă de 375 000 de euro. În plus, ea nu va putea ocupa o funcţie publică timp de doi ani.

Soţii Fillon şi complicele lor Marc Joulaud, fost supleant al lui François Fillon în departamentul Sarthe (vestul Franţei), au fost condamnaţi la rambursarea sumei de 1 milion de euro către Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului francez). Inculpaţii au anunţat că vor face apel la această condamnare.


Preluat de la: Publika.md