Forţele aeriene ale SUA pregătesc o confruntare aer-aer între piloţii umani şi sisteme de luptă bazate pe inteligenţă artificială

Forţele aeriene ale SUA urmează să simuleze în luna iulie a anului viitor o luptă aer-aer între o dronă autonomă şi un avion cu pilot uman, parte a unui program de dezvoltare a unei aplicaţii de luptă bazată pe inteligenţă artificială, relatează Engadget, citează Adevarul.

În 2016, sistemul de luptă bazat pe inteligenţă artificială ALPHA i-a surclasat pe unii dintre cei mai experimentaţi piloţi tactici ai Forţelor Aeriene ale SUA.  

Laboratorul de Cercetare al forţelor aeriene, care lucrează din 2018 la dezvoltarea unui avion de luptă autonom, plănuieşte să testeze tehnologie IA pe avioane mai puţin avansate precum F-16, urmând să treacă apoi la modele mai noi precum F-22 şi F-35.  

Centrul de Inteligenţă artificială al Pentagonului a transmis că e de aşteptat ca sistemul artifical să iasă învingător, deşi este nevoie de precauţie în acest domeniu aflat încă în stadiu de dezvoltare. Forţele Aeriene ale SUA explorează tehnologii bazate pe inteligenţă artificală care să asigure suport operaţional performant în mai multe arii combatante, inclusiv cele strategice.  

Un proiect notabil este cel al dronelor Skyborg dotate cu un sistem bazat pe inteligenţă artificială care să asiste piloţii în misiuni.


Preluat de la: Publika.md