Pandemia de coronavirus schimbă regulile în relația dintre cluburi și echipele naționale. FIFA a stabilit situațiile în care jucătorii convocați la meciurile din septembrie, nu sunt obligați să se prezinte la lot ori cluburile de care aparțin să le dea drumul.
Cluburile nu sunt obligate să dea drumul jucătorilor dacă o „carantină de cel puţin cinci zile este obligatorie începând cu sosirea în locaţia unde este prevăzută să se desfăşoare partida echipei naţionale”.
Fotbaliștii au dreptul să nu să se prezinte la reuniunea lotului, dacă „există restricții de deplasare la intrarea sau la ieșirea din anumită țară”.
O altă regulă, conform căreia jucătorii pot ignora convocarea este neacordarea din partea autorităților excepția de la protocoalele sanitare.
Pe 3 septembrie, naționala de fotbal a Republicii Moldova va disputa primul meci în Liga Națiunilor cu reprezentativa statului Kosovo. Partida se va disputa în orașul italian Parma, deoarece țara noastra nu a recunoscut independența acestui stat din fosta Iugoslavie.
Peste 3 zile „tricolorii” vor juca în deplasare cu reprezentativa Sloveniei.
Preluat de la: Publika.md