Fermierii au înaintat un ULTIMATUM Guvernului și nu renunță la proteste

Fermierii care au avut de suferit din cauza secetei vin cu un ultimatum către autorități. Dacă în două zile, adică, până vineri, Guvernul nu va elabora proiecte concrete pentru soluţionarea problemelor, agricultorii vor decide cum vor proceda mai departe și nu exclud continuarea protestelor.

Decizia a fost anunțată după întâlnirea unui grup de fermieri cu reprezentanții fracțiunilor parlamentare, la sediul legislativului.

În special, fermierii insistă ca suma compensațiilor pe hectar să fie de trei mii de lei, și nu 1500, cât este gata să le ofere Guvernul.

Totodată, fermierii solicită un proiect de lege concret privind rambursarea TVA pentru achitarea impozitelor aferente plăților salariale și a impozitului funciar, dar și o soluție clară privind reeșalonarea creditelor.

La rândul său, conducătorul grupului de lucru parlamentar pe problema fermierilor, deputatul Nicolae Ciubuc, a declarat că autoritățile sunt gata să examineze toate revendicările protestarilor și chiar au propus mai multe soluții fiscale pentru a susține fermierii care au înregistrat pierderi din cauza secetei anul acesta.

Ce ține de majorarea compensaților – deocamdată acest lucru este imposibil, lucru menţionat de mai multe ori și de premierul Ion Chicu.

Printr-o hotărâre de guvern aprobată miercuri au fost alocaţi încă 100 de milioane de lei pentru susţinerea producătorilor agricoli. Astfel, suma totală a despăgubirilor va fi de 300 de milioane de lei.

CITEȘTE ȘI Guvernul alocă încă 100 de milioane de lei pentru compensațiile agricultorilor


Preluat de la: Publika.md