Fermierii moldoveni au amânat semănatul grâului de toamnă cu aproape o lună. Nu a plouat consistent de mai bine de un an, iar solul este uscat până la o adâncime de aproape doi metri, spun agricultorii. În aceste condiţii, fermierii aşteaptă ploile ca pe o mană cerească pentru a putea începe lucrările.
Nicanor Buzovoi, din satul Pârliţa, Ungheni, deţine peste 2 mii de hectare pe care de mai mulţi ani seamănă cereale. Acum însă nu se prea grăbeşte să pornească lucrările de cultivare. Aşteaptă ploile, iar între timp a început să pregătească solul.
„La 40 de centimetri afînăm solul. În cazul în care vor fi depuneri atmosferice. Mai uşor o să pătrundă apa în sol. El deja nu este tasat, şi respectiv se formează rezerva”, a declarat fermierul.
Dezamăgit că a pierdut peste 80 la sută din recolta trecută de grâu, floarea soarelui şi porumb, fermierul planifică să reducă în acest an din suprafaţa însămânţată. Îi este frică să nu calce pe aceeaşi greblă.
„Iată e uscat pe care nu l-ai lua, bulgări tari dacă îl scoate de la 40 de centimetri el e bolohan, mare şi uscat şi deja dacă îl întorci cu brazda numa îi faci rău”, spune Nicanor Buzovoi.
Reprezentanţii Ministerului Agriculturii spun că seceta din acest an este cea mai drastică din ultimii 70 de ani.
„Noi putem să facem referinţă la 1949, an care ar fi similar acestui an. S-au pierdut ambele categorii de culturi. Termenul optim de însămânţare este 15 septembrie – 15 octombrie. În acest an am putea să-l deplasăm cu trei săptămâni şi chiar cu o lună mai târziu”, a declarat șeful de direcție în cadrul Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban.
Asta însă cu o singură condiţie – dacă vor cădea precipitaţii. În primă fază, situaţia ar putea fi salvată de o ploaie ciobănească de cel puţin o săptămână, susţin unii specialişti în agricultură. Meteorologii au veşti optimiste în acest sens.
„Ne aşteptăm să avem precipitaţii începând cu data de 27, 28 chiar inclusiv 29 fiindcă teritoriul are şanse să fie sub instabilitate atmosferică. S-ar putea să avem cantităţi bune până la 15 milimetri”, a declarat şeful Centrului Prognoze Meteorologice al SHS, Ghenadie Roșca.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în septembrie a plouat suficient doar în unele localităţi din raioanele Briceni şi Ocniţa. Chiar şi aşa, cantitatea de precipitaţii nu soluţionează problema deficitului de umiditate din sol. Până în data de 28 septembrie Moldova se află sub cod galben şi portocaliu de secetă hidrologică.
Preluat de la: Publika.md