Fermierii amenință că ar putea ieși din nou la proteste

”Atragem atenția ca ieri documentul a fost votat în prima lectură contrar avizului direcției juridice a Parlamentului. Insistența cu care se dorește aprobarea prezentului proiect ne convinge că se dorește cu orice preț subjugarea prin lege a mediului asociativ din sectorul agrar.

Asociațiile de fermieri și mai ales cele de profil și-au demonstrat eficienta și rolul lor in dezvoltare agriculturii în beneficiul fermierilor mici și mijlocii, iar acum Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare intenționează să subordoneze toate organizațiile de agricultori prin intermediul acestor camerelor agricole.

Citind proiectul de lege, se observă evident interferența politică în mediul asociativ agricol prin impunerea acestei asocieri forțate. Ni se bagă pe gît o formulă de un fel de colectivizare, ceea ce contravine valorilor europene și discreditează vectorul european, promovat de actuala guvernare”, notează asociația.

Potrivit fermierilor, nu ajuta nici deghizarea camerelor agricole în persoanele juridice de drept public.

”Fără delegarea funcțiilor publice aceasta norma este doar o încercare nereușită de a camufla dorința ministrului de a obliga pe toți agricultori din țară să devină membrii camerelor agricole.

Forța Fermierilor cunoaște care va fi următorul pas al Ministerului Agriculturii, care ar prevedea ca fermierii, care au refuzat sa fie membrii camerelor agricole, vor fi lipsiți de dreptul de a beneficia de subvenții. Acest proiect de lege este anticonstituțional și antidemocratic, menit să preia controlul politic asupra unei din celei mai influente pături sociale – fermieri si organizatia noastra se va opune aprobarii acestuia cu toate mijloace posibile legale”, spun fermierii.

Totodată, Asociația atenționează că în cazul în care se va avansa și va fi adoptat fără consultarea și acceptarea propunerilor de modificare a acestei legi din partea mediului Asociativ, fermierii își rezervă dreptul de a protesta împotriva adoptării ”acestei legi abuzive”.


Preluat de la: Noi.md