Fără despăgubiri la zboruri amânate în Europa: Reguli noi stabilite de Curtea de Justiție a UE

Uniunea Europeană are o regulă clară în privinţa zborurilor întârziate mai bine de trei ore, ştim că putem să primim o compensaţie de până la 600 de euro, însă aceasta se calculează în funcţie de distanţa pe care o parcurgem.

Adio despăgubiri la zboruri amânate

Acum, cei de la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene vin şi spun aşa: Nu toate zborurile vor mai fi decondate, doar în cazuri excepţionale.

În cazul în care nu este suficient personal aeroporturar, vorbim aici de oamenii care se ocupă de încărcarea şi descărcarea bagajelor în aeronavă sau în cazul în care există o grevă externă a unui transportator aerian şi riscă să fie afectate mai multe zboruri ale aceleiaşi companii. Evident, compania trebuie să justifice această împrejurare excepţională pentru ca pasagerii să nu-şi mai primească banii.

Excepţie de la regulă fac însă grevele personalului transportatorului aerian, despre grevele interne sau în cazul în care există o coliziune dintre o scară mobilă şi îmbarcarea în aeronavă.


Preluat de la: Unimedia.info