FAO: Preţurile mondiale la alimente, la cel mai redus nivel

FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate la un coş de alimente format din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne şi zahăr.

În ianuarie, acest indice s-a situat la o medie de 118 puncte, cel mai redus nivel din februarie 2021. În decembrie, indicele s-a situat la o medie de 119,1 puncte.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, „preţurile de export globale la cereale au scăzut în ianuarie, pe fondul concurenţei solide în rîndul exportatorilor şi al sosirii livrărilor din recolta actuală în emisfera sudică. De asemenea, preţurile la porumb au înregistrat un declin semnificativ, reflectînd o stare mai bună a culturilor, începutul recoltării în Argentina şi livrări mai mari în Statele Unite”.

Preţul la carne a scăzut pentru a şaptea lună consecutiv, pe fondul aprovizionării abundente de la principalii exportatori, ceea ce dus la reducerea cotaţiilor pe plan global, a precizat FAO.

Într-un raport separat, FAO a anunţat că producţia mondială de cereale în 2023 ar urma să fie în grafic pentru a atinge nivelul record de 2,836 miliarde de tone metrice, ceea ce ar reprezenta o creştere de 1,2% faţă de 2022. Producţia globală de cereale grosiere ar urma să se situeze la nivelul record de 1,523 miliarde de tone.

Potrivit agenţiei ONU cu sediul la Roma, „revizuirea reflectă în principal noile date oficiale din Canada, China continentală, Turcia şi Statele Unite, unde o combinaţie de randamente mai ridicate şi zone cultivate mai extinse decît se previziona anterior au dus la o producţie estimată mai ridicată la porumb”.


Preluat de la: Noi.md