Familiile care au copii vor primi indemnizații mai mari în acest an

Indemnizații mai mari de la întâi ianuarie pentru familiile cu copii. Cel mai mult a crescut indemnizația unică la naștere, cu 1160 de lei și a ajuns la 9459 de lei.     

Pentru asta, în bugetul de stat au fost prevăzute 42 de milioane de lei pentru 36 245 de copii.

Tot de la începutul anului, persoanele neasigurate care au copii mai mici de 2 ani primesc pentru îngrijirea lor o indemnizaţie lunară mai mare cu 100 de lei, adică 740 lei. Guvernul a planificat 52 de milioane de lei în acest scop.

De aceeași majorare beneficiază şi părinții asigurați care au copii de până la trei ani. Cei care au gemeni sau mai mulți copii dintr-o singură sarcină până la vârsta de trei ani, primesc o indemnizație mai mare cu 50 de lei, adică 370 lei. Cheltuiele pentru această categorie de beneficiari depăşesc două milioane de lei.


Preluat de la: Publika.md