Exporturi record pentru industria auto din Turcia în luna februarie

Industria auto, care se află pe primul loc în exporturile Turciei, a stabilit un nou record al lunii februarie, livrând în valoare de 3,1 miliarde de dolari luna trecută, relatează Haberler citat de Rador Radio România.
Potrivit datelor Asociației Exportatorilor din Industria Auto Uludağ (OİB), exporturile industriei auto turcești în februarie s-au ridicat la 3 miliarde 130 de milioane de dolari, cu o creștere de 19,9% față de aceeași lună a anului 2023. Ponderea sectorului, care ocupă primul loc în totalul vânzărilor externe, a fost de 14,8%, iar exporturile în primele două luni ale anului au crescut cu 11% față de aceeași perioadă a anului precedent, ajungând la 5,9 miliarde de dolari. Subramura furnizării de materiale și echipamente pentru industria auto a înregistrat o scădere de 2% a exporturilor către Germania, cea mai mare piață pentru produsele din Turcia. Sectorul a înregistrat creșteri ale exporturilor de 49% către SUA, 20% către Franța, 25% către Marea Britanie, 66% către România și 27% către Polonia, care sunt piețe importante.

 


Preluat de la: Timpul.md