Europaliberă: „Președintele Igor Dodon a acuzat Statele Unite că l-ar proteja pe fostul lider democrat fugar, Vlad Plahotniuc, și a sugerat că Statele Unite s-ar pregăti chiar să se amestece în alegerile prezidențiale moldovene”

Dodon a făcut aceste declarații în emisiunea sa săptămânală pe Youtube, Președintele Răspunde, pe care a ținut-o vineri, 24 iulie, în alt format: nu a mai luat întrebări online, ca în trecut, ci a adunat la reședința sa de la Condrița zeci de jurnaliști, mulți aduși cu microbuzul de la Chișinău.

O adunare în plină pandemie și într-o săptămână în care cazurile noi de contaminare cu COVID-19 s-au înmulțit în ritm alert, iar situația s-a agravat, după cum spun autoritățile medicale.

Vineri au fost confirmate încă 378 de infecții și șapte decese, iar ministra sănătății Viorica Dumbrăveanu a spus că tocmai participarea colectivă la diverse evenimente este o cauză majoră a răspândirii infecției.

Vineri au fost confirmate încă 378 de infecții și șapte decese…
Formal, conferința – prima organizată de președinție în acest format de la începutul pandemiei – a fost gândită astfel încât să respecte regulile de bază de protecție: au fost nu mai mulți, jurnaliștii…

Declarația despre SUA și Vlad Plahotniuc a fost facută de președinte atunci când a fost rugat să comenteze decizia Interpol, devenită cunoscută vineri, de a nu-l anunța în căutare internațională pe fostul lider democrat moldovean, Vlad Plahotniuc, care s-ar ascunde în Statele Unite. Președintele a început cu Interpol și a ajuns la SUA:

„Pentru mine este stranie această decizie. Se pare că cineva încearcă să-i țină crâșa (rus: să-l protezeje) geopolitică lui Vlad Plahotniuc. Eu sper că aceștia nu sunt americanii, care i-au acordat, sau încă nu, azil politic, sau el acolo la dânșii e la sohranenie (rus.: сохранение беременности – protecția sarcinii unei gravide) și îl pregătesc pentru alegeri prezidențiale din R. Moldova – pentru că văd că unii deja s-au lansat – pentru a fi utilizat în scopul de a bate în actualul președinte.

Toate conservele lui Plahotniuc așa ușor se developează.

Eu nu exclud că ceea ce a fost astăzi cu decizia Interpol și, în opinia mea, atitudinea foarte atentă din partea autorităților americane față de acest caz eu nu exclud că face parte din strategia campaniei prezidențiale pentru toamna anului curent. Pe de o parte, SUA declară că acesta e hoț și îl pun în diferite liste și Pompeo (Secretarul de stat al SAU Make Pompeo) face declarații, iar pe de alta, îl țin binișor, poate a zice ceva despre Dodon la anumită etape. Eu așa calific lucrul acesta. Și atunci totul se înscrie într-o strategie foarte clară, pentru mine cel puțin. Dacă nu era în SUA, Plahotniuc demult era adus acasă. În altă țară care voi spuneți că sunt regimuri totalitare sau cum – nu voi, societatea. De aceea, se pregătesc oamenii de campania electorală. ”

Declarația a fost făcută vineri seara și deocamdată nu a fost urmată de vreo reacție din partea Ambasadei SUA la Chișinău sau a opoziției.

Răspunzând la o întrebare a Europei Libere despre planurile pe care le-ar avea autoritățile pentru a învinge cea mai importantă problemă a ultimilor luni, adică epidemia de coronavirus, președintele Igor Dodon a apărat mai întâi măsurile luate până acum în R. Moldova, spunând că toate au fost la timp și corecte, de aceea nu crede că ar fi nevoie de vreo demisie, apoi, referindu-se la viitor, a vorbit despre miza pe un potential vaccin ce ar putea apărea în Rusia:

“În ceea ce ține de vaccin, noi urmărim ceea ce se întâmplă în diferite țări referitor la pregătirea, testarea acestui vaccin și știm că în Federația Rusă sunt unele succese în acest sens.

Au fost unele discuții la nivel de specialiști în domeniu să vedem dacă am putea sau nu, atunci când ei vor începe vaccinarea masivă, să luăm și în Moldova o parte din vaccinuri și să vaccinăm oamenii. Dacă se va începe în toamnă, cum unii spun, în Federația Rusă și va fi cu succes, de ce nu poate o să găsim posibilitatea să începem vaccinarea și la noi, poate pe unele categorii care sunt cele mai sensibile. O să vedem.”

Deși a existat o așteptare ca Igor Dodon să-și anunțe anume în această conferința lansarea în viitoarea campanie prezidențială, acest lucru nu s-a întâmplat.

https://moldova.europalibera.org 


Preluat de la: Timpul.md