Eugen Doga a găzduit tradiționalul Salon muzical prilejuit de Ziua Națională a Culturii

Ca în zi de mare sărbătoare, Eugen Doga era îmbrăcat într-un costum național și cînta la pian. Se bucura de întîlnirea cu admiratorii creației lui Mihai Eminescu, care i-a devenit o inepuizabilă sursă de inspirație.

„Eminescu acesta mi-a intrat în fire și nu voi scăpa și mă bucur că eu care am fost mult timp rătăcit, fiindcă așa erau vremurile, și acum cu mare nesaț m-am implicat în acest ocean spiritual. Mă strădui să mă apropii de această frumoasă rădăcină”, a menționat compozitorul Eugen Doga.

Corala „Vocile Primăverii” a venit cu o surpriză – un nou colind pe muzica lui Eugen Doga, iar discipolii Galinei Buinovschi de la Liceul Republican de Muzică „Ciprian Porumbescu” au impresionat prin virtuozitatea și pasiunea cu care au interpretat creații de marele compozitor.

„Mă simt chiar tare onorat să fiu în casa lui Eugen Doga. Parcă cînt melodiile de unde au venit, din casa asta, cum ar fi”, spune elevul Lucian Advahov.

„Nu sînt prima dată la maestru acasă și de fiecare dată vin să-i cîntăm muzica și, desigur, să ne împlinim sufletește în această casă”, afirmă Veaceslav Timofti, solist al Operei Naționale.

Muzicologul Ion Gajim a venit cu o nouă carte, „Doga și Eminescu, metafizica sunetului sau o carte despre iubire”.

„Tocmai despre iubire, că nu poți vorbi despre muzică, despre Eminescu, Veronica și Eugen Doga în afara iubirii”, relevă Ion Gajim, membru corespondent al AȘM.

Armoniile muzicale au fost completate de lucrările pictoriței Galina Vieru. Și cele cîteva vechi cămăși tradiționale din colecția medicului Vera Sali au dat multă culoare și valoare evenimentului.

„sînt chiar onorată că maestrul a acceptat aceste bijuterii. Într-adevăr, sînt bijuterii pentru că au o vîrstă, prima cămașă are peste 160 de ani, a doua – peste 130 de ani”, spune Vera Sali.

„Cred că aceste crîmpeie de sinceritate cromatică a mea să-i bucure azi pe cei prezenți și cumva să le trezească dorul de casă, de albastru și de Moldova noastră”, menționează pictorița Galina Vieru.

„Această polivalență a artelor pe care o întîlnim în această casă vorbește despre bogăția culturii naționale și despre acele conexiuni care creează arta între noi, trecutul nostru, prezentul și viitorul”, constată vicepreședintele Uniunii Scriitorilor, Ivan Pilchin.

Muzica lui Eugen Doga de inspirație eminesciană va răsuna pe 15 ianuarie, de Ziua lui Eminescu, la ședința festivă comună a Academiei de Științe a Moldovei și a Academiei Romîne, consacrată Zilei Naționale a Culturii.


Preluat de la: Noi.md