Escrocherie de după gratii. Mai mulți deținuți riscă până la 15 ani de închisoare după ce au însușit printr-un mod fraudulos mijloace bănești de la sute de cetățeni.
Oamenii legii au documentat activitatea infracțională a trei grupări create din deținuți care, în complicitate cu persoane recent eliberate din instituțiile penitenciare, precum și rude ale acestora, au clonat mai multe profiluri de pe rețelele de socializare Odnoklassniki și Facebook, cu date de identitate, fotografii şi alte informații ale altor persoane, după care expediau contactelor profilului fals, mesaje electronice ce aveau conținut înșelător, cu solicitarea sumelor bănești de la 3.000 lei până la 1.500 de euro sau dolari.
De asemenea, oamenii legii au menționat că persoanele deținute contactau șoferii serviciilor de maxi-taxi în vederea recepționării de către aceștia a mijloacelor bănești de la victime, chiar dacă deținerea telefoanelor mobile este interzisă în instituțiile penitenciare.
Totodată, pe lângă solicitările de mijloace bănești sub diferite pretexte ascunse, deținuții au clonat mai multe profiluri a mesageriilor instantanee menționate mai sus și analizând locul de baștină a persoanelor din lista de contacte a profilului clonat, solicitau transferarea mijloacelor bănești pe cardurile bancare ale victimelor, pentru ca ultimii să transmită banii rudelor apropiate ale persoanelor a căror fotografie și date de identitate erau folosite de deținuți.
La fel, o alta schemă a deținuților menționați constă în faptul că ultimii contactează diferite persoane care au plasat anunțuri de comercializare a bunurilor pe diferite platforme de anunțuri, precum și pe rețelele de socializare, menționând că la moment se află peste hotarele Republicii Moldova sau într-un oraș mai îndepărtat, solicitând de la victime datele cardului bancar pentru a transmite un avans pentru cumpărarea bunului.
Odată ce victimele ofereau datele cardului și anume doar numărul integral al cardului bancar, format din 16 cifre, și parolele unice expediate prin SMS la numărul de telefon mobil al deținătorului de card, toate mijloacele bănești erau expediate pe cardurile complicilor aflați la libertate.
Pentru săvârșirea faptelor menționate, persoanele suspecte riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 15 ani.
În acest context, poliția recomandă tuturor cetățenilor să respecte următoarele reguli de securitate:
Preluat de la: Publika.md