Elevii școlilor profesionale din țară și-au testat abilitățile la concursul ,,Cel mai bun în Haute Couture”: Câștigătorii, premiați

„Concursul a inclus cinci probe individuale, elaborate în conformitate cu programul de studii. Absolvenții au concurat la probele: ,,Cusătoreasa Profesionistă”, ,,Croitorul iscusit”, ,,Cusătorul dibaci”, ,,Modelarea constructivă a produselor vestimentare” și ,,Tehnologia Confecțiilor”.  

Elevii care au obținut locurile I, II și III au primit din partea MEC premii bănești în valoare de 2 000 lei, 1 500 lei și respectiv 1 000 lei”, se arată în comunicatul emis de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Lista câștigătorilor:

Competiția, ajunsă la cea de-a V-a ediție, are drept obiectiv schimbul de experienţă între instituțiile de învățământ privind pregătirea şi instruirea profesională a tinerilor și sporirea competenţelor profesionale a viitorilor absolvenţi din domeniul tehnologiilor textile. 


Preluat de la: Unimedia.info