Elevii din România vor fi protejați de Polția Siguranță Școlară, o direcție creată în cadrul MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a semnat, marţi, ordinul de înfiinţare, în cadrul Poliţiei Române, a Direcţiei pentru siguranţă şcolară, informează Agerpres.

„Poliţia Siguranţa Şcolară va fi formată dintr-un număr de 270 de poliţişti organizaţi la nivelul Inspectoratului Generale a Poliţiei Române, a Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti şi a inspectoratelor de poliţie din fiecare judeţ”, a spus Vela, într-o declaraţie de presă.

Poliţia Siguranţa Şcolară va avea o subordonare centrală, iar obiectul de activitate este legat de asigurarea protecţiei şi siguranţei elevilor, cât şi a cadrelor didactice.

„Noua structură va preveni şi combate violenţa în şcoală, cu accent pe fenomenul de bullying şi a actelor de violenţă între elevi în interiorul şcolilor, cât şi în proximitatea acestora. Totodată, va monitoriza măsurile de siguranţă, va analiza fenomenele infracţionale din fiecare şcoală, va identifica riscurile şi problemele specifice fiecărei unităţi de învăţământ”, a declarat Vela.

El a precizat că Poliţia Siguranţa Şcolară va coordona toate acţiunile de combatere a infracţionalităţii şi va dispune prezenţa poliţiştilor de ordine publică, poliţiştilor de la rutieră, a jandarmilor şi a Poliţiei locale, pentru buna funcţionare a şcolilor în condiţii de siguranţă.

Ministrul român de Interne a mai spus că Poliţia Siguranţa Şcolară va coopera cu unităţile de învăţământ şi cu autorităţile locale, în vederea combaterii fenomenului criminogen din şcoli şi va acţiona în comun cu celelalte structuri din cadrul MAI pentru combaterea infracţionalităţii juvenile, a infracţionalităţii organizate, respectiv a traficului de persoane şi a traficului de droguri.

 


Preluat de la: Publika.md