Dumitru Diacov recunoaște că o parte din colegii săi din PDM au făcut campanie pentru Igor Dodon și vine cu acuzații la adresa Maiei Sandu

Dumitru Diacov este deputat de peste 20 de ani.

Diacov susține că în cadrul alegerilor prezidențiale, o parte din PDM a făcut campanie pentru candidata PAS, Maia Sandu, iar o altă parte a făcut campanie electorală pentru candidatul independent, susținut de PSRM, Igor Dodon.

Acuzații la adresa Maiei Sandu

„Personal nu, dar noi am felicitat-o din numele partidului, președintele partidului a trimis felicitări, asta a fost din numele fiecărui dintre noi. Noi recunoaștem votul și opțiunea poporului, cine n-ar fi fost ales. Este o decizie a populației R. Moldova. Eu cred că Maia Sandu o să aducă un suflu, un suflu nou, asta nu strică, nu încurcă. Ceea ce ne dorim noi este ca doamna Sandu să folosească experiența pe care a avut-o în calitate de prim-ministru ca motiv de a schimba lucrurile spre bine în Republica Moldova și această experiență cred că este sau a fost nu foarte pozitivă, dar oamenii care caută soluții, ei învață și pe propriile greșeli, pe propria experiență și cred că va fi de bun augur”, a declarat Diacov.

Amintim că Dumitru Diacov alături de deputații PSRM au votat pentru demiterea Guvernului Maiei Sandu și pentru numirea Guvernului Chicu.


Preluat de la: Timpul.md