Droguri, telefoane mobile, calculatoare şi un pistol, depistate în automobilul unui bărbat din Capitală (VIDEO)

Droguri, telefoane mobile, calculatoare şi un pistol pneumatic au fost depistate în automobilul unui bărbat de 31 de ani. Totul s-a întâmplat în sectorul Râşcani din Capitală.

Poliţişti au observat un automobil ce era parcat pe marginea carosabilului, iar în interior era un tânăr, care observând polițiștii a dat dovadă de un comportament suspect. La solicitarea polițiștilor de a se prezenta el nu a dorit. În urma discuțiilor polițiștii au observat în automobil mai multe obiecte interzise, imediat solicitând la fața locului grupa operativă a IP Râșcani, pentru documentare și stabilirea tuturor circumstanțelor.

În cadrul cercetării la fața locului forțele de prdine au stabilit identitatea acestuia, el s-a dovedit a fi în vârstă de 31 de ani. Ulterior cu permisiunea acestuia polițiștii au cercetat automobilul, unde au fost depistate şase pachețele învelite cu scoci în interiorul cărora se află o substanță în formă de praf de culoare albă, un pachețel de tip zip-lock în care se afla un fragment de hârtie cu masă vegetală mărunțită cu miros specific, un cântar electronic, un aparat confecționat artizanal, telefoane mobile, calculatoare, un pistol pneumatic de model necunoscut. La întrebările angajaților de poliție bărbatul se încurca în declarații și nu a putut comunica proviniența obiectelor depistate în automobil.

Astfel, în vederea stabilirii provenienței obiectelor acestea au fost ridicate iar pachețele în care se afla masa vegetală și praful de culoare albă au fost îndreptate la Centrul tehnico-criminalistic și expertize judiciare al IGP. 

Totodată în cadrul măsurilor întreprinse, s-a stabilit că bărbatul nu este la prima abatere, anterior fiind judecat pentru  circulația ilegală a drogurilor.

Actualmente pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, în dependență de rezultatele expertizei bărbatul v-a fi atras la răspundere conform legislației în vigoare.


Preluat de la: Publika.md