Două străzi din Orhei, renovate conform unei tehnologii moderne de betonare

Iarna blândă permite autorităţilor locale din Orhei să avanseze mai rapid cu proiectul de reparație a drumurilor secundare. Potrivit Primăriei municipiului, strada Colinelor şi strada Nouă au fost proaspăt renovate conform unei tehnologii moderne de betonare, datorită căreia va rezista jumătate de secol. A fost reparat şi drumul care duce spre Cimitirul Evreiesc. Până acum, peste 80% din drumurile din municipiul Orhei au fost reparate capital.

Localnicii spun că  drumurile din Orhei reparate recent au fost într-o stare dezastruoasă timp de 50 de ani.

„Eu sunt din 75 pe aici şi straşnic ce am avut până acum. Dar acum ne pare un vis”. 

„Nu am cuvinte cât de frumos au făcut!”.

„Numai eu ştiu cum era, făceam muşchi foarte buni, pentru că împingeam căruciorul pe drumuri foarte distruse. Pe lângă asta, cu alt copilaş de mână, destul de dificil”.

Drumarii au turnat aproximativ 500 de metri cubi de beton rutier pe cele două străzi din sectorul Bucuria al municipiului Orhei. Stratul de beton are o rezistenţă sporită la factorii de mediu agresivi. Pe străzile renovate va funcţiona un sistem nou de scurgere a apelor pluviale.

„Am mai venit cu o tehnologie nouă în municipiul Orhei, ceea ce înseamnă betonarea străzilor. Şi cunoaştem că aici venea apă mare şi iată de ce am luat decizia să venim cu o acoperire beton. Sunt sigur că şi în continuare pe porţiunile acestea dificile vom merge cu beton armat, fiindcă noi înţelegem că odată făcut lucrul, trebuie să fie şi de calitate”, a afirmat primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu.

La evenimentul de recepţionare a lucrărilor de reparaţie au fost prezenţi şi deputaţi din Platforma „Pentru Moldova”, din care face parte fracţiunea Partidului „Şor”.

Toate proiectele de infrastructură realizate în Orhei sunt făcute calitativ și au o durabilitate sporită, susţine Ilan Şor, care este primarul de onoare al municipiului Orhei.

„Ştiţi bine că 2020 nu a fost un an uşor. Ne-am confruntat cu noi probleme şi cu multe provocări. Şi totuşi, în comparaţie cu alţii, nu am oprit niciun proiect social şi de infrastructură. Facem totul pentru ca în oraşul nostru oamenii să trăiască tot mai bine şi mai bine. V-am promis că Orheiul va deveni nu pur şi simplu Monaco moldovenesc, dar va fi mai bun decât Monaco. Şi spre asta mergem înainte în fiecare zi”, a comunicat preşedintele Partidului „ŞOR”, Ilan Şor.

La Orhei s-au încheiat şi lucrările de reabilitare a căii de acces către Cimitirul Evreiesc. S-a pus pavaj pe aproape 200 de metri pătraţi, conform unui design asociat istoriei cimitirului, s-au montat porţi metalice noi, dar şi un gard nou.

În comunicatul publicat de Primăria Orhei se menţionează că toate străzile principale din oraş au fost reparate anul trecut până în iulie 2020, după care s-a început imediat renovarea drumurilor secundare, cu aproape jumătate de an mai devreme decât era planificat.  

Lucrările de reparaţie a drumurilor din Orhei sunt realizate de o întreprindere municipală, ceea ce permite economisirea surselor bugetare cu 30%, afirmă autorităţile locale.


Preluat de la: Publika.md