Dosarul pe omorul unui bărbat din Ucraina, cadavrul căruia a fost găsit într-o fântână lângă Chișinău în 2018: Al doilea ucrainean, și-a aflat sentința

„Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 02 ianuarie 2024, un bărbat de 61 de ani, originar din reg.Lugansk, Ucraina, a fost recunoscut vinovat pentru omor premeditat, comis de mai multe persoane (art.145 alin.(2) lit.a), i) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 17 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis, cu expulzarea în țara de origine după executarea pedepsei cu închisoarea. 

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

În cadrul urmăririi penale, procurorii i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, de comun acord cu un alt bărbat, ambii – cetățeni ai Ucrainei, acționând în baza unui plan bine chibzuit, având intenția de a omorî un bărbat, care s-a dovedit a fi și el cetățean al Ucrainei, au stabilit cu ultimul o întâlnire pe teritoriul Republicii Moldova.

Astfel, la data de 14 mai 2018, inculpatul, împreună cu complicele său, au intrat pe teritoriul Republicii Moldova, prin teritoriul necontrolat al regiunii Transnistrene.

A doua zi, în Republica Moldova, prin Aeroportul Internațional Chișinău, a sosit și victima, care, cu un taxi, s-a deplasat în sectorul Botanica al capitalei, unde s-a întâlnit cu făptașii.

După ce toți trei s-au deplasat cu un automobil închiriat, pe traseul M5 Chișinău-Bălți, făptașii l-au strangulat pe bărbat. Pentru a ascunde urmele infracțiunii, au aruncat cadavrul victimei într-o fântână, amplasată în apropierea unei comune din municipiul Chișinău. Cadavrul a fost depistat de către un trecător, la 18 mai 2018.

Momentan, inculpatul este anunțat în căutare.

Acesta nu și-a recunoscut vinovăția pentru faptele de care a fost acuzat.

Cu referire la cel de al doilea făptuitor, pentru infracțiunea descrisă, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 28 mai 2020, acesta a fost condamnat la 17 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis”; se arată în comunicat.

Pe 28 februarie 2023, Procuratura mun. Chișinău, Oficiului Rîșcani a anunțat că a fost finalizată urmărirea penală și a fost expediată în instanța de judecată cauza penală, în privința unui bărbat, învinuit de omor intenționat, săvârșit cu deosebită cruzime.


Preluat de la: Unimedia.info