Doliu în cinematografie. Actorul Johnny Leeze a murit, fiind răpus de COVID-19

Actorul Johnny Leeze a murit la vârsta de 78 de ani, după ce a fost infectat cu noul coronavirus, potrivit Viva, citat de b1.ro. Acesta a luptat cu virusul timp de două săptămâni, însă organismul său a cedat.

Din păcate, Johnny Leeze avea şi probleme cu inima, după cum a mărturisit fratele său.

Vestea că actorul a încetat din viaţă a fost făcută chiar de către fiica acestuia:

”A fost prietenul meu, un bărbat foarte, foarte puternic. A fost un om minunat, foarte amuzant. A fost iubit de toată lumea. Chiar și de fosta lui soție, mama mea, care este azi cu mine. Nu știu ce să mai spun. Sunt uluită, nu pot să mă adun. Aș vrea să spun atât de multe despre el, dar nu știu de unde să încep…”, a transmis fiica lui Johnny Leeze.

Actorul din York are la activ 27 de roluri în diferite producţii, majoritatea de televiziune, cele mai cunoscute fiind ”Emmerdale”, ”Coronation Street” şi ”The League of Gentlemen”.

Născut pe 31 decembrie 1941 cu numele de John Glen, el a debutat în 1981 într-o producţie TV despre naşterea sindicatului Solidaritatea din Polonia: Strike: The Birth of Solidarity’, urmat apoi de un rol, în 1982, în sitcom-ul ”Open All Hours’.

Johnny Leeze a devenit celebru pentru rolul lui Ned Glover din serialul ”Emmerdale” (1994-1999).


Preluat de la: Publika.md