Doi angajați ai unui fast-food din SUA au fost împușcați după ce le-au spus unor clienți să plece din cauza restricțiilor

Doi clienți au împușcat doi angajați ai unui McDonald’s din Oklahoma City, miercuri, după ce li sa spus să părăsească zona de mese a localului, potrivit poliției, informează Digi24.ro.

Suspecții s-au înfuriat și au scos o armă atunci când li s-a cerut să plece din cauza restricțiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, a declarat pentru CNN, locotenentul Michelle Henderson, de la Poliția din Oklahoma City.

Doi angajați au fost împușcați și un al treilea a fost rănit în urma confruntării care a urmat, a mai spus Henderson. Una dintre victime a fost împușcată în picior, iar cea de-a doua în umăr. Leziunile nu le-au pus în pericol viața. O angajată de sex feminin a suferit leziuni la cap, în timpul încăierării care a urmat.

Cei doi suspecți au fugit, dar au fost prinși în scurt timp, în apropierea localului.

Incidentul este doar unul dintre multele provocate în toată țara de către locuitori drept răspuns la restricțiile impuse de autorități cu scopul combaterii virusului. În Michigan, un agent de pază dintr-un magazin a fost împușcat după ce i-a spus unui client să poarte mască.

Tot în Michigan, un bărbat și-a șters nasul de cămașa unui angajat al unui magazin, după ce acesta i-a spus că trebuie să poarte o mască.

În sudul Californiei, un client și-a pus pe cap ceea ce pare a fi o glugă Ku Klux Klan în timpul vizitei la un magazin alimentar.


Preluat de la: Publika.md