Dodon recunoaște că va decide alături de ȘOR și PDM când vor avea loc alegeri anticipate sau dacă vor avea loc

Potrivit lui Dodon, circa 40 de parlamentari nu își doresc anticipate. „Dacă mai punem PSRM atunci e vorba de peste 70 de parlamentari (PAS+PPDA au 27 de deputați – n. red.) care nu vor anticipate. Deci, luarea unei decizii în acest sens depinde de PSRM. Noi (nu este clar dacă este vorba de PSRM, sau noi în sens de PSRM+ȘOR+PDM – n. red.) decidem cum și când vor avea loc alegerile anticipate. Noi, PSRM, vom fi cei care vom decide când va fi dizolvat Parlamentul. Guvernul Chicu nu va pleca în demisie  . Noi nu examinăm să se demită guvernul sub presiune, în condiții de iarnă și de pandemie. Eu propun ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc în luna octombrie – noiembrie 2021. Până atunci rămâne acest guvern minoritar. Va fi greu, dar eu cred că se vor găsi soluții și se va merge mai departe”, a precizat Dodon.

În același context, Dodon infirmă scenariul că dânsul ar urma să preia funcția de premier până la învestirea Maiei Sandu. „Se spune că urmează să-mi dau demisia și doamna Greceanîi să mă propună în funcția de premier. Aberații. Ar fi cea mai mare greșeală a mea. Eu voi rămâne în funcție până va fi învestit noul președinte. Ulterior îmi voi restabili calitatea de membru al PSRM, partid pe care l-am creat de la zero. PSRM are nevoie de o resetate, iar de această resetare mă voi ocupa în 2021”, a adăugat Igor Dodon.


Preluat de la: Timpul.md