Disperat după PR electoral – Dodon a participat la sfințirea unui… sens giratoriu

După ce s-a lăudat cu trotuarele reparate de Primăria Chișinău, Dodon a găsit un nou pretext să se laude – au sfințit un sens giratoriu.

 Președintele a participat ieri, 6 septembrie la sfințirea a unei Cruci și unui sens giratoriu în raionul Dubăsari, pentru care ar fi contribuit financiar, susține acesta pe pagina sa de Facebook. Și de această dată în fotografiile pe care le-a postat, Igor Dodon nu poartă mască de protecție, ținând-o în mână, în special când discută cu localnicii.

Ieri, 6 septembrie președintele a efectuat o vizită în satul Oxentea, raionul Dubăsari unde a participat la inaugurarea și sfințirea a unei Cruci și a unui sens giratoriu.

„Am efectuat o vizită în satul Oxentea, raionul Dubăsari, unde am participat la slujba de sfințire a unei Cruci și inaugurarea unui sens giratoriu de la intrarea în localitate, obiecte realizate cu sprijinul meu și contribuția unor localnici.

Slujba religioasă de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu prot. mitr. Teodor Pelin, Protopop de Criuleni și Dubăsari. La eveniment au participat și președintele raionului Dubăsari, Filipov Grigorii, primarul localității Oxentea, Rusu Valeriu, primarii din localitățile vecine și consilieri locali.

Sensul giratoriu de la intrarea în sat a fost construit în urma numeroaselor solicitări venite atât din partea localnicilor, cât și a transportatorilor care circulă zilnic pe acest traseu”, scrie Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.

Deputatul din primul Parlament, Mihai Druță scrie că este vorba despre raionul de baștină a primei doamne.

„Totul este logic din punct de vedere al politicii dintre Nistru și Prut. Aceasta este o intersecție deosebită dintr-o localitate foarte specială – satul de baștină al primei doamne Galina Dodon. Deci, ar fi vorba de „Intersecția Soacrei”, ”, menționează Druță.

Și de această dată președintele a încălcat regulile Comisie Naționale Extraordinare de Sănătate Publică. Igor Dodon este surprins în mai multe fotografii postate pe pagina sa, că nu poartă mască de protecție, dar o ține în mână în special când discută cu cetățenii.

 https://www.jurnal.md 


Preluat de la: Timpul.md